UNHCR: Libia nu este o opţiune pentru debarcarea migranţilor salvaţi pe mare din cauza ‘abuzurilor grave’

Publicat:

Libia nu este o opţiune pentru debarcarea migranţilor salvaţi pe mare, din cauza ‘abuzurilor grave’ pe care le riscă în această ţară, a afirmat miercuri UNHCR, în timp ce această idee a fost invocată în vară de Italia în timpul disensiunilor sale cu UE pe tema debarcării migranţilor, relatează AFP, potrivit agerpres.

Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) ‘nu consideră că Libia îndeplineşte criteriile’ de ‘loc sigur pentru o debarcare după salvarea în mare’, declară organismul internaţional într-o actualizare a evaluării sale din 2015 privind trimiterile spre Libia.


Citește și : Spania va debloca 40 milioane de euro pentru primirea migranţilor minori neînsoţiţi

Prin urmare, UNHCR cheamă statele ‘să nu trimită spre Libia niciun rezident din ţări terţe interceptat sau salvat în mare’, ci ‘să se asigure că persoanele care au nevoie de protecţie internaţională pot avea acces la proceduri de azil echitabile şi eficiente după debarcare’.

De fapt, ‘în conformitate cu dreptul mării’, debarcările trebuie să se desfăşoare ‘într-un mod previzibil într-un loc sigur şi în condiţii care respectă drepturile omului’, inclusiv ‘respectarea principiului nereturnării’; adăugă documentul redactat în limba engleză.

Eventualitatea trimiterii în Libia a migranţilor a fost întotdeauna exclusă categoric de către autorităţile europene, care consideră că ţara nu oferă un port ‘sigur’. Dar problema a revenit în actualitate după ce Italia a refuzat în cursul verii să accepte debarcarea unor migranţi salvaţi pe mare: Roma a ameninţat că va retrimite la Tripoli 170 de persoane salvate de o navă umanitară, ceea ce Libia a refuzat categoric.

UNHCR, care săptămâna trecută a raportat mai mult de 1.500 de decese în Marea Mediterană de la începutul anului, afirmă, de asemenea, că propunerea de ‘platforme’ ca ‘alternativă la detenţie nu schimbă” evaluarea sa privind imposibilitatea oricărei debarcări în Libia.

La summitul de la sfârşitul lunii iunie, liderii europeni au decis să reflecteze la ‘platforme regionale de debarcare’ în ţări terţe, în contextul în care organizaţii neguvernamentale şi-au exprimat temerea că Libia ar putea fi luată în calcul în acest sens. UE a solicitat sprijinul Egiptului, Tunisiei şi Marocului, dar cele trei ţări au refuzat.

Citește și : Noviciok : Marea Britanie solicită convocarea Consiliului de Securitate al ONU

Reprezentantul special al UNHCR pentru zona Mediteranei centrale, Vincent Cochetel, a pledat la sfârşitul lunii iunie pentru crearea unor ‘platforme’, în special în Africa de Nord, pentru a distinge refugiaţii de ceilalţi migranţi.

De la căderea regimului lui Muammar Gaddafi în 2011, Libia s-a scufundat în haos şi este subminată de lupte pentru influenţă, de insecuritate şi criză economică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.