UNICEF: Aproximativ 1,5 milioane de copii au fugit din Ucraina

Aproximativ 1,5 milioane de copii au fugit din Ucraina din momentul începerii invaziei rusești, anunță UNICEF, potrivit CNN, informează mediafax.

Agenția ONU susține că foarte mulți copii care au fugit din Ucraina în ultimele trei săptămâni sunt expuși unor pericole. Numeroși alți copii au rămas în țară în condițiile în care războiul se extinde.

Citește și :  Zelenski anunță sprijin pentru ucrainenii dislocaţi în urma invaziei ruse

„Războiul din Ucraina duce la un număr mare de refugiați, condiții care favorizează o creștere semnificativă a traficului uman și o criză acută a protecției copiilor”, a spus Afshan Khan, director UNICEF pentru Europa și Asia Centrală.

„Copiii aflați în mișcare sunt extrem de vulnerabili și pot fi separați de părinți, exploatați și traficați. Trebuie ca guvernele din regiune să se implice și să ia măsuri pentru a-i ține în siguranță”, a adăugat Khan.

Citește și : ‘Zeci de victime’ după bombardamentele şi atacurile aeriene din Nikolaev (oficiali)

Între 24 februarie și 7 martie, UNICEF susține că a identificat peste 500 de copii neînsoțiți care treceau din Ucraina în România. Probabil, numărul celor care trec frontierele este mult mai mare, mai arată cei de la UNICEF.

 

This post was last modified on 19/03/2022 20:06 20:06

Tags: copiiucrainaUnicef
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina