UNICEF cere să se acorde prioritate profesorilor la vaccinurile anti-COVID

Publicat:

UNICEF a cerut luni ca profesorii şi învăţătorii să aibă prioritate la administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru ca procesul de învăţământ să se poate desfăşura cu prezenţă fizică, iar centrele şcolare să rămână deschise, relatează EFE, potrivit agerpres.

Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite a cerut într-un comunicat ca această colectivitate să fie vaccinată imediat după personalul sanitar din prima linie şi categoriile de risc, cele două grupuri care vor fi primele vaccinate în majoritatea ţărilor.


Citește și : David Sassoli a deschis simbolic sesiunea plenară a Parlamentului European la Strasbourg

“Pandemia de COVID-19 a făcut ravagii în educaţia copiilor din întreaga lume. Vaccinarea profesorilor este un pas cheie”, a declarat directoare executivă a UNICEF, Henrietta Fore. “Deşi deciziile privind repartizarea vaccinurilor rămân la decizia guvernelor, consecinţele unei educaţii pierdute sau limitate o perioadă prelungită de timp sunt profunde, mai ales pentru cei mai defavorizaţi”, a insistat ea.

Fore a reamintit că, cu cât vor petrece mai mult timp copiii în afara şcolii, cu atât este mai probabil ca ei să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală şi va fi mai dificil pentru părinţii lor să revină la locurile de muncă.

“Sunt decizii dificile care obligă la realizarea unor sacrificii dificile. Ceea ce nu ar trebui să fie dificil este însă decizia de a face tot ceea ce este posibil pentru a salvgarda viitorul generaţiei viitoare”, a subliniat Henrietta Fore.

UNICEF a reamintit că în cele mai grele momente, pandemia a determinat închiderea şcolilor la care învaţă aproape 90 la sută dintre elevii din întreaga lume, o cifră care de atunci s-a redus.

Citește și : Austria îşi apără programul de testare anti-COVID în masă în pofida începutului greoi

Închiderea şcolilor continuă totuşi în multe locuri ale lumii, deşi – potrivit UNICEF – “există tot mai multe dovezi că şcolile nu sunt un factor important de transmitere comunitară.

Potrivit agenţiei ONU, la data de 1 ianuarie centrele de învăţământ erau închise pentru 1 din 5 copii din întreaga lume, reprezentând aproape 320 de milioane de elevi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.