X

UNICEF critică proiectul de lege care restrânge dreptul la azil în Regatul Unit

UNICEF – agenţia ONU pentru drepturile copiilor – a criticat vineri proiectul de lege care restrânge dreptul la azil în Regatul Unit, transmite AFP, potrivit agerpres.  

John Sparkes, şeful reprezentanţei UNICEF la Londra, a apreciat într-un comunicat că “proiectul de lege ameninţă dreptul copiilor la securitate şi protecţie, împiedicând minorii care sosesc ilegal, de exemplu pe vase care traversează Canalul Mânecii, să ceară azil”. El a adăugat că “pentru mulţi copii care fug de conflicte şi persecuţii, nu există o cale sigură şi legală de a veni în Regatul Unit”. Organizaţia pe care o reprezintă şi-a exprimat “îngrijorarea profundă” privind efectele noii legi.

Citește și : Biden ignoră criticile vehemente ale Beijingului

Proiectul de lege prezentat marţi de guvernul conservator condus de premierul Rishi SUnak prevede interdicţia de a cere azil pentru cei intraţi ilegal pe teritoriul britanic. Aceştia ar urma să fie reţinuţi, apoi deportaţi într-o altă ţară, considerată sigură. Există unele excepţii pentru minori, însă doar dacă aceştia sunt neînsoţiţi.

“Ne putem întreba cum ar putea fi în interesul superior al unui copil expulzarea sa într-o ţară terţă, după o călătorie periculoasă până în Regatul Unit”, a insistat Sparkes. El a cerut guvernului britanic “să clarifice urgent în ce mod intenţionează să asigure securitatea şi bunăstarea copiilor prin acest proiect de lege şi cum îşi va respecta obligaţiile în privinţa apărării drepturilor copiilor”.

Anul trecut, peste 45.000 de migranţi au ajuns în Regatul Unit cu bărci mici care au traversat Canalul Mânecii – un bilanţ record, menţionează AFP. Potrivit datelor oficiale, peste 17% din cei ajunşi în ţară din 2018 pe această cale periculoasă sunt minori, dintre care unii fără însoţitori.

Şi alte agenţii ale ONU au criticat proiectul britanic de lege. Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului a apreciat că acesta contravine obligaţiilor privind drepturile omului şi ale refugiaţilor – un punct de vedere respins de autorităţile de la Londra.

Citește și : Puterea din Venezuela leagă un acord cu opoziţia pentru ridicarea sancţiunilor

Potrivit AFP, Sunak a discutat sau urma să discute subiectul migraţiei ilegale şi în cursul vizitei sale de vineri la Paris.

Tags: canalul maneciicopiiRegatul UnitUnicef
Categorii: Diaspora