UNICEF va cumpăra 220 de milioane de doze din vaccinul rusesc Sputnik V

Publicat:

Agenţia ONU pentru copii, UNICEF, va cumpăra 220 de milioane de doze din vaccinul anti-COVID-19 rusesc Sputnik V, a anunţat vineri Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care comercializează acest vaccin, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres

Contractul a fost semnat joi, dar livrarea către UNICEF (Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii) va putea începe numai după ce vaccinul Sputnik V va primi autorizaţia de urgenţă din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), cererea pentru aceasta fiind depusă anul trecut în octombrie.


Citește și : O poliţistă din Franţa, ATACATĂ cu cuţitul (VIDEO)! Starea ei este critică!

Vaccinul Sputnik V a fost până în prezent autorizat în mai mult de 65 de ţări.

Rusia s-a mişcat relativ încet cu vaccinarea propriei populaţii, în schimb a semnat cu alte state multe contracte prin care le furnizează acestora vaccinuri anti-COVID-19.

În Uniunea Europeană vaccinul Sputnik V – încă neautorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) -, este folosit numai în Ungaria şi Slovacia.

Citește și : Guvernul japonez PRELUNGEŞTE starea de urgenţă

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale

VIDEO// Furtuna a ajuns în nordul Moldovei. Satul Moșani este măturat de rafale O furtună puternică a măturat, în această după-amiază satul Moșani din raionul...

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră

Absolvenții Academiei „Ștefan cel Mare” se alătură Poliției de Frontieră Cei 14 absolvenți specializați în securitatea frontierei și-au primit, astăzi,  diplomele. Citește și: Atenție! Vin alte...

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor

Agricultorii care au suferit pagube din cauza secetei, pot solicita Avizul de atestare a impedimentului de neexecutare a obligațiilor Agricultorii care au suferit pagube din...

Președinta Sandu merge în Marea Britanie

Președinta Sandu merge în Marea Britanie Președinta Maia Sandu efectuează, în perioada 17 – 18 iulie, o vizită oficială în Marea Britanie, anunță serviciul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.