X

UniCredit se aşteaptă la un consum record de bere la Oktoberfest

Furnizorul de servicii financiare UniCredit a dat miercuri publicităţi un raport conform căruia în pofida creşterilor de preţuri, un nou record în materie de consum de bere este aşteptat să fie stabilit la ediţia din acest an a Oktoberfest, celebrul festival al berii care începe sâmbătă, 21 septembrie, la Munchen, informează DPA, potrivit agerpres.

Potrivit analiştilor de la UniCredit, preţul unui litru de bere albă (“Wiesn”) ar urma să coste, în medie, 11,60 euro în acest an, cu 36 de eurocenţi sau 3,2% mai mult decât în 2018.

Citește și : Fostul dictator tunisian Zine Abidine Ben Ali a murit în exil

Indicele Wiesn Visitor Price Index (WVPI), calculat în mod tradiţional de UniCredit, va înregistra şi el o creştere de 2,7% în acest an. Acest indice este calculat pe baza preţului la serviciile de transport public, preţul a doi litri de bere şi preţul unei jumătăţi de pui la grătar. UniCredit subliniază că, deşi preţul serviciilor de transport public a rămas nemodificat, preţul la carnea de pui a crescut, la fel ca şi la bere, cu 3,2% comparativ cu 2018. În consecinţă, indicele WVPI a înregistrat o creştere mai mare decât indicele inflaţiei în Germania, care rămâne sub obiectivul BCE de 2%.

Cu toate acestea, numărul de vizitatori la Oktoberfest ar urma să fie ridicat după ce în 2018 a crescut cu 14% comparativ cu 2017. Anul trecut, 6,3 milioane persoane au participat la cel mai mare festival al berii din lume.

Citește și : Preşedintele Israelului va iniţia duminică seria de consultări pentru desemnarea viitorului prim-ministru

“Nici creşterea preţurilor la bere şi nici incertitudinile politice crescute din cauza disputei comerciale dintre SUA şi China precum şi probabilitatea crescută a unui Brexit fără acord nu par să provoace pagube de durată economiei Wiesn în acest an”, spune autorul raportului, economistul Thomas Strobel.

Cea de-a 186-a ediţie a festivalului Oktoberfest va începe sâmbătă, 21 septembrie, la prânz şi se va încheia pe 6 octombrie.

Tags: bereChinaMunchenOktoberfestSUAUniCreditWVPI
Categorii: Diaspora