Unii angajaţi ai Casei Albe poartă măşti după ce un valet al lui Trump a fost depistat cu COVID-19

Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că unii membri ai personalului Casei Albe au început să poarte măşti, la o zi după ce valetul personal al preşedintelui a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, relatează Reuters, scrie agerpres.

Donald Trump a afirmat, într-un interviu pentru Fox News, că membrii personalului care îl servesc poartă acum măşti. “Deja au început”, a declarat liderul de la Casa Albă la emisiunea matinală “Fox and Friends”.

Citește și : Israelul va discuta cu SUA despre reducerea forţelor de menţinere a păcii în Sinai

Casa Albă a anunţat joi că Donald Trump şi vicepreşedintele Mike Pence au fost testaţi negativ pentru noul coronavirus şi că se simt bine după ce un bărbat – un militar care lucrează la Casa Albă ca valet – s-a infectat cu COVID-19. De asemenea, administraţia americană a precizat că cei doi lideri vor fi acum testaţi zilnic, în condiţiile în care anterior erau testaţi săptămânal.

Trump a precizat că nu va purta mască şi nu a purtat mască la niciunul dintre evenimentele publice la care a participat până acum în timpul pandemiei de COVID-19, dar le-a spus ziariştilor în această săptămână că a încercat câteva în timpul vizitei sale la o fabrică de măşti din Honeywell, Arizona.

El urmează să participe la un eveniment public la un memorial dedicat eroilor din Al Doilea Război Mondial în cursul zilei de vineri, după care se va întâlni cu membri republicani ai Congresului la Casa Albă.

Citește și : Rusia înregistrează pentru a şasea zi consecutiv peste 10.000 de noi cazuri cu COVID-19

Preşedintele republican a mai declarat pentru Fox News că încă nu a fost testat pentru anticorpi pentru COVID-19, dar că probabil acest lucru se va întâmpla în curând. Un astfel de test ar putea confirma expunerea anterioară la virus.

This post was last modified on 08/05/2020 18:53 18:53

Tags: Casa Albacoronaviruscovid-19Donald TrumpMike Pence
Categorii: Știrile zilei