Unioniştii şi republicanii nord-irlandezi condamnă împreună violenţele ce continuă în urma Brexitului

Publicat:

Unioniştii şi republicanii din guvernul local din Irlanda de Nord au condamnat joi împreună violenţele ”total inacceptabile şi nejustificate” ce s-au produs în ultimele zile în această provincie britanică, în contextul unor tensiuni exacerbate de Brexit, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Incidentele curg în Irlanda de Nord în urma ieşirii Regatului Unit din UE, consecinţele Brexitului stârnind în rândul unioniştilor ataşaţi coroanei britanice sentimentul că au fost trădaţi.


Citește și : Merkel și Putin, ÎNGRIJORAȚI de escaladarea tensiunilor din estul Ucrainei

Circa 50 de persoane au fost rănite, mai ales în zone loialiste cu majoritate protestantă, în confruntările ce amintesc de deceniile sângeroase ale ”Tulburărilor’ între republicani, în principal catolici partizani ai reunificării cu Irlanda, şi unioniştii protestanţi, soldate cu circa 3.500 de morţi până la acordul de pace din Vinerea Mare, încheiat în 1998.

Acel acord a estompat frontiera între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, dar Protocolul privind Irlanda de Nord cuprins în acordul asupra relaţiei post-Brexit între Regatul Unit şi UE a fragilizat şi mai mult acest echilibru delicat, deşi obiectivul său este menţinerea acordului de pace din Vinerea Mare

Conform acestui protocol, Irlanda de Nord rămâne atât în teritoriul vamal britanic cât şi în piaţa unică europeană prin aplicarea unui set limitat de norme UE privind piaţa unică a mărfurilor şi uniunea vamală, iar pentru evitarea reapariţiei unei frontiere fizice între Irlanda de Nord şi Irlanda controalele vamale au fost deplasate în porturile nord-irlandeze.

În pofida unei perioade de tranziţie menite să permită companiilor să se adapteze, noile dispoziţii au provocat perturbări în aprovizionare.

Violenţele au izbucnit săptămâna trecută mai întâi în oraşul Londonderry, extinzându-se apoi către un cartier loialist din Belfast şi în împrejurimile capitalei nord-irlandeze în weekendul Paştelui Catolic.

În noaptea de miercuri spre joi, o mulţime de circa 600 de persoane s-a adunat în zona Lanark Way, în partea de vest a Belfastului. Au fost incendiate vehicule şi cockteiluri Molotov au fost lansate de o parte şi de alta a barierelor metalice care separă cartierele catolic şi protestant. Mai mulţi poliţişti au fost răniţi, ridicând la 55 numărul acestora de la începutul incidentelor.

Violenţele au fost condamnate de premierul britanic Boris Johnson, care şi-a trimis la Belfast ministrul delegat pentru Irlanda de Nord, Brandon Lewis, precum şi de omologul său irlandez Micheal Martin şi de Comisia Europeană.

Premierul unionist (DUP) nord-irlandez Arlene Foster a subliniat că ”problemele politice necesită soluţii politice”, în timp ce adjuncta sa, Michelle O’Neill, republicană din Sinn Fein, a denunţat o ”escaladare periculoasă” şi a acuzat grupurile paramilitare loialiste că incită adolescenţii să se confrunte cu poliţia. În schimb, titulara nord-irlandeză a Justiţiei, Naomi Long, din formaţiunea centristă Alliance Party, a acuzat guvernul de la Londra că nu şi-a respectat promisiunile privind Brexitul şi şi-a manifestat ”simpatia faţă de oamenii care se simt trădaţi”.

Citește și :Bulgaria își REDESCHIDE școlile

Într-un comunicat comun emis după o reuniune de urgenţă în urma unei noi nopţi de incidente la Belfast, liderii locali s-au pronunţat la unison împotriva violenţelor. ”Poziţiile noastre politice sunt divergente în multe puncte, dar suntem uniţi în susţinerea noastră faţă de lege şi ordine”, subliniază politicienii nord-irlandezi.

Comisia Europeană a condamnat şi ea joi ”în termenii cei mai energici actele de violenţă petrecute în Irlanda de Nord în ultimele zile”, atrăgând atenţia că ”nimeni nu are nimic de câştigat din toate acestea”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.