Uniunea Africană “condamnă cu cea mai mare fermitate ceea ce pare a fi o lovitură de stat şi îşi reiterează sprijinul deplin pentru instituţiile legale ale ţării”

Publicat:

Preşedintele Guineii, Alpha Condé, de asemenea preşedinte în exerciţiu al Uniunii Africane (UA), a denunţat miercuri “ceea ce pare a fi o lovitură de stat” în Zimbabwe, chemând armata “să se supună legalităţii constituţionale”, potrivit unui comunicat oficial, programează agerpres .

“Uniunea Africană îşi exprimă preocuparea profundă faţă de situaţia din Zimbabwe, unde soldaţii încearcă să ia puterea cu forţa”, se afirmă în acest comunicat al preşedinţiei Guineii.


Uniunea Africană “condamnă cu cea mai mare fermitate ceea ce pare a fi o lovitură de stat şi îşi reiterează sprijinul deplin pentru instituţiile legale ale ţării”, cerând “militarilor să pună capăt imediat acţiunii lor şi să se supună legalităţii constituţionale”, se adaugă în text.

Citiți și : Un avion de pasageri S-A PRĂBUŞIT în Rusia. Şase oameni au murit. Singurul supravieţuitor este un copil

Armata din Zimbabwe l-a plasat miercuri pe preşedintele Robert Mugabe în reşedinţă supravegheată şi a luat controlul asupra capitalei Harare în timpul unei operaţiuni vizând, afirmă ea, “criminali” din jurul celui mai bătrân lider în exerciţiu din lume, în vârstă de 93 de ani.

“Uniunea Africană solicită restabilirea imediată a ordinii constituţionale şi invită toate părţile să manifeste responsabilitate şi reţinere, să asigure respectarea vieţilor umane, a libertăţilor fundamentale şi integrităţii Zimbabwe”, potrivit comunicatului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețuri mai mici la benzină și motorină

Prețuri mai mici la benzină și motorină ANRE a anunțat prețurile la care pot fi comercializați carburanții auto, pentru ziua de mâine, 19 iulie. Litrul de...

Perciun: Va fi organizată o probă adițională a examenelor de absolvire a gimnaziului

Perciun: Va fi organizată o probă adițională a examenelor de absolvire a gimnaziului Elevii care nu au reușit să promoveze examenele de clasa a IX-a...

Statul va crea un fond mutual pentru agricultori, care va fi funcțional din 2025

Statul va crea un fond mutual pentru agricultori, care va fi funcțional din 2025 Statul va crea un  fond mutual, care va fi funcțional din...

FOTO // Trump a lansat o nouă modă. Mai mulți susținători au venit cu bandaje pe ureche la un miting republican

FOTO// Trump a lansat o nouă modă. Mai mulți susținători au venit cu bandaje pe ureche la un miting republican Mai mulți participanți la Convenția...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.