Uniunea Africană suspendă Mali din organizaţie după lovitura de stat de marţi

Publicat:

Uniunea Africană (UA) a suspendat statul Mali din organizaţie în replică la înlăturarea de către armată a preşedintelui şi a guvernului, a anunţat departamentul UA pentru pace şi securitate, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Suspendarea va dura până când ordinea constituţională va fi restabilită, a precizat sursa citată, solicitând eliberarea preşedintelui Ibrahim Boubacar Keita şi a altor oficiali de rang înalt, printre care şi premierul Boubou Cissé.


Citește și : Noi proteste violente la Portland după săptămâni de manifestaţii în general paşnice

Miercuri, preşedintele în exerciţiu al Uniunii Africane (UA), sud-africanul Cyril Ramaphosa, a condamnat lovitura de stat şi a cerut “eliberarea imediată” a preşedintelui şi a miniştrilor săi.

Într-un comunicat publicat de preşedinţia sud-africană, Ramaphosa “condamnă schimbarea neconstituţională de guvern din Mali” şi “cere eliberarea imediată a preşedintelui, a premierului şi a altor miniştri”.

Militarii au preluat marţi puterea în Mali în urma unei revolte şi l-au plasat în detenţie pe preşedintele Keita, obligat să îşi anunţe demisia câteva ore mai târziu.

Puciştii au promis, prin intermediul unui purtător de cuvânt care a vorbit la televiziunea publică, organizarea unei “tranziţii politice civile” şi alegeri generale într-un “interval rezonabil”.

În numele UA, preşedintele sud-african le-a cerut “revenirea imediată la un guvern civil” şi i-a rugat pe militari “să se întoarcă în cazărmi”.

Citește și : Uraganul Genevieve se apropie de sudul Peninsulei Baja California

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro

Comisia Europeană a aprobat plata către Ucraina a unei noi tranşe din ajutorul de 50 de miliarde de euro Comisia Europeană a anunţat miercuri că...

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării

Agricultorii insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării Agricultorii sunt nemulțumiți și insistă pe introducerea stării de urgență în sudul țării. În urma...

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii

133 de mii de tone de mere moldovenești din recolta sezonului 2023-2024, exportate în peste de 30 de țări ale lumii Republica Moldova a exportat...

Terenul Stadionului Republican, vândut Statelor Unite ale Americii cu 18 milioane de euro

Terenul Stadionului Republican, vândut Statelor Unite ale Americii cu 18 milioane de euro Terenul Stadionului Republican va fi vândut Guvernului Statelor Unite ale Americii cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.