Uniunea Creştin-Democrată din Germania, în faţa alegerii unui nou lider şi o foarte posibilă schimbare de cârmă mai conservatoare

Publicat:

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) din Germania îl va alege vineri pe succesorul cancelarului Angela Merkel la conducerea partidului, un vot care ar putea îndrepta formaţiunea spre o orientare mai pronunţat conservatoare, prefaţează luni dpa, potrivit agerpres.

Doi candidaţi dintr-un total de 12 sunt daţi ca favoriţi pentru succesiunea Angelei Merkel la conducerea CDU, în cadrul convenţiei ce va avea loc vineri la Hamburg şi la care vor participa 1001 de delegaţi creştin-democraţi.


Citeşte şi: Un avion al ONU va evacua rebelii houthi răniţi în Yemen

Competiţia pentru şefia partidului între Annegret Kramp-Karrenbauer, actualul secretar general, şi Friedrich Merz, avocat şi fost nume ‘greu’ al CDU, constituie însă şi o bătălie pentru direcţia viitoare a formaţiunii.

După 18 ani în care Angela Merkel a fost liderul CDU şi 13 ani în care s-a aflat în fruntea guvernului, facţiuni din partid doresc acum o ruptură de era pragmatică şi centristă a cancelarului.

Ambiţiosul ministru al sănătăţii, Jen Spahn, un critic major al lui Merkel din aripa de dreapta a partidului, se află de asemenea în cursă.

Prin urmare, analiştii consideră probabil ca votul de vineri să împingă CDU într-o direcţie mai conservatoare, care ar putea avea ramificaţii mai ample pentru balanţa de putere în Europa şi alianţele regionale.

‘Toţi candidaţii principali sunt mai conservatori şi mai tradiţionali decât Merkel’, apreciază Thorsten Faas, politolog la Universitatea Liberă din Berlin, pentru dpa.

‘Însă gradul în care aceasta va avea loc va depinde de cine va câştiga. Spahn şi Merz sunt mai conservatori decât Kramp-Karrenbauer’, explică Faas.

Angela Merkel a anunţat în octombrie că va renunţa la conducerea CDU la convenţia din această săptămână a partidului şi că nu va candida la un nou mandat de cancelar în 2021, exprimându-şi speranţa că decizia sa ‘va deschide calea spre viitor’.

În consecinţă, este probabil ca succesul la scrutinul de vineri să reprezinte primul pas al învingătorului spre funcţia de cancelar.

CDU şi aliaţii săi bavarezi din Uniunea Creştin-Socială (CSU) rămân principala forţă politică a ţării, în pofida unei serii recente de crize şi reculuri electorale.

Citeşte şi: CĂLĂUL jihadiştilor a fost lichidat în Siria

Considerată multă vreme moştenitoarea probabilă a Angelei Merkel, Kramp-Karrenbauer (56 de ani) se află în frunte în cursa pentru preşedinţia CDU după un tur de opt săptămâni al candidaţilor la filialele partidului, încheiat vineri la Berlin.

‘Dacă succesiunea lui Merkel ar fi stabilită pe baza popularităţii candidaţilor, Kramp-Karrenbauer ar trebui să fie favorita clară a momentului’, afirmă Manfred Guellner, care conduce institutul de sondare Forsa.

Un sondaj publicat săptămâna trecută de postul public ARD a arătat că Annegret Kramp-Karrenbauer şi-a consolidat avantajul, având sprijinul a 48% dintre militanţii partidului, mulţi dintre cei din conducerea CDU fiind convinşi că ea oferă cea mai bună şansă de mobilizare a unui sprijin electoral larg.

Întrebarea rămâne însă pentru delegaţii la congresul CDU cât de multă distanţă vor faţă de epoca Merkel.

Mulţi văd în Kramp-Karrenbauer, fost prim-ministru de land, doar o schimbare minoră faţă de era Merkel.

În consecinţă, aripa de dreapta a partidului s-a coagulat în jurul lui Merz (63 de ani), care s-a poziţionat drept candidatul legii şi ordinii.

Fost rival al lui Merkel, Merz, avocat de profesie, a obţinut un sprijin de 35% în sondajul ARD.

Suporterii săi consideră că Merz, care a criticat-o pe Merkel pentru cum a gestionat în 2015 criza refugiaţilor, are cele mai multe şanse de contracarare a ascensiunii Alternativei pentru Germania (AfD).

Jens Spahn (38 de ani) a strâns un sprijin de doar 2% în sondajul ARD.

Cu toate acestea, analiştii sunt de părere că dinamica de la convenţie, ‘dezertările’ între cei doi principali aspiranţi şi posibila distribuţie a preferinţelor între candidaţi ar putea balansa votul într-o direcţie neaşteptată.

Merz, care a ieşit din viaţa politică în 2009 pentru o carieră în afaceri după ce a pierdut în faţa lui Merkel într-o luptă internă anterioară în CDU, a legat relaţii apropiate cu oameni de afaceri şi acum se bazează pe un sprijin larg în acest mediu în tentativa de a-i succeda lui Merkel.

Campania lui Merz a părut însă să se împotmolească în ultimele săptămâni după ce au ieşit la iveală interesele sale de afaceri şi în urma criticilor faţă de apelul său la o dezbatere despre protecţia refugiaţilor stipulată în Constituţie.

În ce o priveşte, Kramp-Karrenbauer nu pare să fi făcut vreun pas greşit în campanie.

Annegret Kramp-Karrenbauer, cu studii de ştiinţe politice şi catolică practicantă, s-a identificat cu aripa socială a CDU, sprijinind o majorare a impozitelor pentru persoanele cu venituri mari, cote de femei în consiliile de administraţie şi un sentiment puternic al valorilor familiale.

Supranumită ‘mini-Merkel’, Kramp-Karrenbauer a încercat, pe tot parcursul campaniei, să marcheze o distincţie între ea şi Merkel.

Dar, aşa cum remarcă Faas, ‘întrebarea este: în ce măsură este acest lucru cu adevărat necesar?’. ‘(Merkel) are încă susţinători în partid’, care au interesul ca era acesteia să nu fie văzută ca o greşeală, explică el. ‘Merkel este încă un factor în această ecuaţie’, apreciază politologul german pentru dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.