Uniunea Europeană alocă alte zeci de milioane de euro pentru Afganistan

Publicat:

Uniunea Europeană alocă alte zeci de milioane de euro pentru Afganistan

Uniunea Europeană a alocat alte câteva zeci de milioane de euro pentru Afganistan, în condiţiile în care situaţia umanitară din această ţară se degradează, informează marţi dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Circa 125 de milioane de euro vor fi alocaţi organizaţiilor de ajutorare din Afganistan pentru a preveni riscul de foamete, a anunţat luni Comisia Europeană, la Bruxelles.


Citeşte şi: Mai multe ţări de pe flancul estic al NATO se reunesc la Riga – Stiripesurse.md

Ajutorul urmează să fie folosit în primul rând pentru hrană, locuinţe, îngrijiri medicale şi acces la apă şi facilităţi sanitare.

Uniunea Europeană alocă alte zeci de milioane de euro pentru Afganistan

Potrivit Comisiei Europene, alte 11 milioane de euro vor ajunge în Pakistan, pentru refugiaţii afgani şi pentru pregătire în faţa dezastrelor.

Circa 10 milioane de euro vor fi alocate organizaţiilor umanitare din Iran, tot pentru primirea de refugiaţi afgani.

Comisia Europeană acordă ajutor umanitar pentru Afganistan din 1994, totalizând până acum 1,8 miliarde. Anul trecut, ajutorul a însumat puţin sub 160 de milioane de euro.

Situaţia din Afganistan este considerată una dintre cele mai mari crize umanitare din lume. Potrivit Comisiei Europene, aproape 24 de milioane de afgani sunt dependenţi de ajutoare şi peste 15 milioane sunt afectaţi de insecuritate alimentară acută. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru, în...

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.