Uniunea Europeană denunţă implicarea forţelor străine în Nagorno-Karabah şi cere o soluţionare negociată

Uniunea Europeană a salutat joi încetarea ostilităţilor în Nagorno-Karabah, însă a condamnat implicarea forţelor străine şi a cerut anchete asupra crimelor de război care ar fi putut fi comise în timpul conflictului, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“UE îndeamnă toţi actorii regionali să se abţină de la orice acţiune sau discurs care ar putea pune în pericol încetarea focului şi solicită, de asemenea, retragerea completă şi rapidă a tuturor luptătorilor străini din regiune”, a declarat joi şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, în numele statelor membre UE.

Citește și : Made in Israel! SUA etichetează produsele fabricate în Cisiordania ocupată

Acordul de pace negociat de Rusia între Armenia şi Azerbaidjan şi consecinţele conflictului au fost discutate joi în cadrul unei reuniuni prin videoconferinţă la care au participat miniştrii de externe europeni.

“Este o tragedie pentru Armenia”, a declarat pentru AFP unul dintre participanţi. Sprijinul militar al Turciei pentru Azerbaidjan şi implicarea luptătorilor străini au fost “decisive”, a mai spus el. Rolul Turciei, membru al NATO, va fi discutat în cadrul reuniunii miniştrilor de externe ai Alianţei Nord-Atlantice din 1 şi 2 decembrie, a precizat oficialul european.

Azerbaidjanul şi Armenia au semnat la 9 noiembrie, sub egida Rusiei un acord pentru încetarea ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah care consacră victoriile militare azere după şase săptămâni de lupte sângeroase şi permite Azerbaidjanului să recapete controlul asupra unor părţi importante din această regiune.

Cel puţin 1.000 de persoane au fost ucise în confruntări. Acordul de încetare a focului este monitorizat de trupe ruseşti de menţinere a păcii.

Miniştrii de externe europeni au denunţat “utilizarea armelor cu submuniţie şi a armelor incendiare” în timpul acestui conflict şi au cerut anchete asupra “tuturor crimelor de război care ar fi putut fi comise”.

Citește și : Pandemia a scos la iveală MINUSURILE MARI din sistemele de sănătate

Ei au insistat de asemenea asupra “importanţei conservării şi restaurării patrimoniului cultural şi religios al Nagorno-Karabah şi din împrejurimile sale”.

Totodată, Uniunea Europeană a solicitat tuturor părţilor “să continue să respecte strict acordul de încetare a focului pentru a evita noi pierderi de vieţi omeneşti” şi a anunţat că “va urmări îndeaproape punerea în aplicare a dispoziţiilor privind încetarea focului, în special în ceea ce priveşte mecanismul său de monitorizare”.

This post was last modified on 19/11/2020 15:53 15:53

Tags: armeniaAzerbaidjanJosep BorrellNagorno-Karabahrusiauniunea europeana
Categorii: Diaspora