Uniunea Europeană este pregătită pentru un Brexit fără acord,dar avertizează că ‘britanicii vor avea de suferit cel mai mult’

Publicat:

Comisia Europeană a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită pentru un Brexit fără acord, avertizând totodată că Marea Britanie va avea de suferit cel mai mult în urma unui astfel de scenariu, potrivit Reuters, scrie agerpres.

În cadrul unei conferinţe de presă, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Natasha Bertaud, a declarat că o ieşire fără acord a Marii Britanii din blocul comunitar nu este în niciun caz scenariul preferat de UE, adăugând că executivul comunitar nu vede nevoia unor pregătiri suplimentare pentru situaţii neprevăzute în acest stadiu.


Citește și : Madridul dezminte că a acceptat debarcarea în Mallorca a migranților de pe Open Arms

‘În mod evident, aceasta va provoca disfuncţionalităţi semnificative atât pentru cetăţeni, cât şi pentru mediul de afaceri, ceea ce va avea un impact economic negativ grav’, a apreciat Bertaud, avertizând împotriva oricărei ieşiri bruşte din UE. ‘Acesta ar fi proporţional mult mai mare pentru Regatul Unit decât pentru cele 27 de state ale UE’, a spus ea, citând o declaraţie făcută anterior de preşedintele Comisiei în exerciţiu, Jean-Claude Juncker, care a spus că dacă se va ajunge la un Brexit fără acord, ‘britanicii vor fi, din păcate, cei mai mari perdanţi’.

Partidul Laburist, de opoziţie, a cerut luni la Londra ca parlamentul să revină din vacanţă pentru a discuta despre măsurile ce ar trebui să fie luate pentru a atenua disfuncţionalităţile ce ar putea să apară ca urmare a Brexitului, după ce documente guvernamentale care au ajuns în presă relevau posibilitatea unor penurii de produse alimentare, carburanţi şi medicamente în cazul ieşirii Regatului Unit din blocul comunitar fără acord.

Citește și : Damascul critică trimiterea unui convoi militar turc în sudul provinciei Idleb

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.