Uniunea Europeană face apel la organizarea de alegeri ”libere şi corecte” în Venezuela

Publicat:

Uniunea Europeană a făcut apel din nou marţi la organizarea de alegeri ”libere şi corecte” în Venezuela, cu două zile înainte ca preşedintele Nicolas Maduro să înceapă un nou mandat de şase ani, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Considerăm că alegerile prezidenţiale din 2018 nu au fost nici libere, nici credibile. Uniunea Europeană cere noi alegeri libere şi corecte”, a declarat presei purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei europene, Maja Kocijancic.


Citește și : Francezii au făcut chetă pentru boxerul arestat la proteste. Suma strânsă a surprins până şi guvernul de la Paris

Preşedintele Maduro va începe joi un al doilea mandat de şase ani în Venezuela, suspectat de nelegitimitate, ceea ce a dus la o şi mai mare izolare internaţională, într-o ţară ce trece prin cea mai gravă criză economică din istoria sa recentă.

Purtătoarea de cuvânt a reiterat poziţia UE, care a impus sancţiuni unui număr de 18 funcţionari venezueleni, din cauza deteriorării situaţiei democratice în această ţară, estimând că ”o soluţie paşnică, politică şi democratică” este ”unica modalitate” de a ieşi din criza în care se află ţara.

Maduro va depune jurământul în faţa Tribunalului Suprem Electoral, nu în faţa Parlamentului, singura instituţie controlată de către opoziţie, după realegerea sa, pe 20 mai, în cadrul unui scrutin contestat de către opoziţie, Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii, Canada şi 12 ţări din America Latină.

Cu excepţia Mexicului, 12 ţări din America Latină, precum şi Canada, membre ale Grupului de la Lima, au făcut apel pe 4 ianuarie la Maduro să renunţe la cel de-al doilea mandat şi să transfere puterea către Parlament, ceea ce Caracasul a denunţat a fi o lovitură de stat.

Citește și : Austria va accepta dubla cetăţenie pentru cetăţenii săi din Marea Britanie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un copac imens, prăbușit în Parcul ”Ștefan cel Mare” din Capitală

Un copac imens, prăbușit în Parcul ”Ștefan cel Mare” din Capitală Un copac a căzut la pământ în Parcul Ștefan cel Mare, blocând complet un...

Piloții ucraineni de pe F-16 au fost nevoiți să schimbe dramatic modul în care zboară. ‘Vechile obiceiuri mor greu’

Piloții ucraineni de pe F-16 au fost nevoiți să schimbe dramatic modul în care zboară. 'Vechile obiceiuri mor greu' Piloții ucraineni de F-16 au fost...

O profesoară, accidentată mortal de ziua profesională. Șoferul era în stare de ebrietate

O profesoară, accidentată mortal de ziua profesională. Șoferul era în stare de ebrietate O profesoară în vârstă de 51 de ani şi-a găsit sfârşitul chiar...

Lucruri pe care le fac oamenii și le enervează la culme pe pisici

Lucruri pe care le fac oamenii și le enervează la culme pe pisici Pisicile sunt animale complexe și fascinante, cu o percepție unică asupra lumii....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.