Uniunea Europeană a făcut un pas spre prăpastie atunci când, după mai bine de 25 de ani de negocieri, a transformat acordul cu Mercosur într-o problemă instituțională internă, crede Bernardo Ivo Cruz într-un articol pubicat în „Diário de Notícias” (Portugalia).
La o săptămână după ce președinta Comisiei Europene s-a deplasat în Paraguay pentru a semna unul dintre cele mai relevante acorduri comerciale și geopolitice din ultimele decenii, Parlamentul European a decis să trimită textul la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Rezultatul previzibil este o perioadă între 18 și 24 de luni de incertitudine juridică, paralizie politică și erodare accelerată a credibilității externe a Uniunii, potrivit stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Într-o lume marcată de fragmentarea alianțelor, de concurența deschisă între blocuri și de reconfigurarea sistemului internațional, Uniunea Europeană este prinsă în nehotărârea referitoare la un acord care nu este doar un instrument comercial, ci și un activ geopolitic, un semnal strategic îndreptat către America de Sud și o ancoră externă într-un moment în care Europa trebuie să-și afirme în mod clar rolul economic, politic și normativ.
Acest blocaj apare într-un context electoral deosebit de sensibil și într-un moment de slăbire profundă a multilateralismului. Pe măsură ce mai multe state membre intră în cicluri electorale marcate de erodarea centrului politic, de dificultatea construirii de angajamente și de presiunea crescândă din partea unor forțe populiste și eurosceptice, acordul cu Mercosur a devenit un simbol al globalizării prezentate ca o amenințare. Acest lucru alimentează discursuri simpliste, defensive și miope din punct de vedere economic.
Decizia de a trimite acordul la Curte nu are la bază îndoieli concrete cu privire la legalitatea sa, ci incapacitatea de a rezolva sub aspect politic tensiunile dintre interesele naționale, agendele legitime de mediu, presiunile sectoriale și calculele electorale pe termen scurt. Curtea apare astfel ca un instrument de amânare a unei dezbateri politice, nu juridice.
Consecințele sunt grave. Pe plan extern, se consolidează percepția potrivit căreia Uniunea Europeană este un partener imprevizibil, capabil să redeschidă politic procese încheiate după decenii de negocieri tehnice, consolidând imaginea unei Europe închise, lente și incapabile să acționeze ca un actor strategic coerent.
Pe plan intern, în cazul în care Comisia Europeană sau Consiliul aleg să ignore, să ocolească sau să golească de conținut sub aspect politic Parlamentul European sau o posibilă decizie a Curții, problema nu mai este doar una de credibilitate externă și devine una de integritate instituțională, punând în pericol echilibrul dintre instituții, predictibilitatea procesului decizional și respectul față de separarea puterilor în stat consfințită în Tratate.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
Cu toate acestea, semnarea acordului cu India înregistrează un semn pozitiv, care arată că Europa rămâne prezentă, activă și relevantă într-o lume în rapidă schimbare. Acesta este un acord cu o amploare economică, politică și geostrategică semnificativă, care confirmă intenția europeană de a diversifica parteneriatele, de a reduce dependențele și de a se afirma ca un pol autonom în sistemul internațional. Dar dacă soarta acordului cu India va fi similară cu cea a celui cu Mercosur, de la semnarea politică urmată de un blocaj instituțional, de judicializarea strategică până la paralizie prelungită, atunci Uniunea Europeană nu se va mai afla doar pe marginea prăpastiei. Va fi făcut un pas înainte.
Într-un sistem internațional marcat de competiția dintre blocuri și de accelerarea deciziilor strategice, prezența externă a Uniunii nu se măsoară prin numărul de acorduri semnate, ci prin capacitatea sa de a le ratifica, aplica și susține sub aspect politic. Alternativa nu mai este între deschidere și protecție, ci între leadership și irelevanță. Și această alegere nu poate fi amânată în continuare fără costuri structurale.
