Uniunea Europeană, pregătită să ofere concesii cu privire la “backstop” (Michel Barnier)

Publicat:

Uniunea Europeană este pregătită să ofere Marii Britanii concesii în disputa legată de clauza de ”backstop” privind frontiera nord-irlandeză, a declarat negociatorul şef al Uniunii pentru Brexit, Michel Barnier, în ediţia de sâmbătă a cotidianului german Die Welt, citat de dpa, scrie Agerpres.

Michel Barnier a precizat că ştie că în Marea Britanie circulă impresia greşită că acest mecanism ar putea fi o capcană care să ţină ţara legată de Uniunea Europeană, dar a insistat că nu este cazul.


Citește și : Guaido va face o vizită oficială în Argentina și Ecuador pentru a obține susținerea liderilor în rezolvarea crizei din Venezuela

El a dat asigurări că Bruxellesul este gata să ofere noi garanţii, asigurări şi clarificări că nu ar urma să fie vorba decât de o aplicare temporară a controversatului mecanism.

În virtutea clauzei de “backstop”, Regatul Unit s-a angajat să rămână în uniunea vamală europeană şi Irlanda de Nord să rămână aliniată anumitor norme ale pieţei unice europene până când s-ar ajunge la o înţelegere mai bună care să evite reapariţia unei ”frontiere dure” între Irlanda şi Irlanda de Nord. Conform acordului convenit între Londra şi Bruxelles, această clauză poate fi anulată numai prin acordul părţilor, ceea ce înseamnă că Regatul Unit nu ar putea ieşi din blocul comunitar fără acordul Uniunii Europene.

Premierul britanic Theresa May a acceptat anul trecut această clauză pentru a debloca negocierile cu UE intrate la un moment dat în impas, dar prevederea privind ”backstop-ul” a condus la respingerea acordului în parlamentul de la Londra, deputaţii britanici eurosceptici considerând că ea riscă să menţină Regatul Unit pe termen nedefinit în uniunea vamală europeană. Deputaţii britanici vor supune din nou la vot acordul de retragere la 12 martie, cu puţin mai mult de două săptămâni înainte de data prevăzută pentru ieşirea Regatului din Uniune, 29 martie.

Citește și : OIAC: În orașul sirian Douma s-au folosit arme chimice cu clor

Michel Barnier a menţionat că totuşi Uniunea Europeană nu-i va permite Marii Britanii o limită de timp sau dreptul unilateral de retragere. El a mai adăugat că statele membre ale UE sunt deschise în mod condiţionat faţă de o amânare a Brexitului, dar vor să ştie care ar fi beneficiile unei astfel de amânări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.