X

Uniunea Europeană va ridica la 100 de milioane de euro contribuţia sa la finanţarea G5

Uniunea Europeană va ridica la 100 de milioane de euro contribuţia sa la finanţarea forţei militare comune G5 constituite de cinci state africane – Burkina Faso, Ciad, Mali, Mauritania şi Niger – pentru a lupta împotriva jihadiştilor în regiunea Sahel, pe fondul recrudescenţei atacurilor rebelilor, transmite miercuri AFP, citând surse concordante.

Anunţul oficial va fi făcut vineri, cu prilejul unei reuniuni la nivel înalt la Bruxelles, în prezenţa şefului statului francez, Emmanuel Macron, şi a cancelarului german Angela Merkel, conform agerpres.

Potrivit unor surse europene, ambasadorii celor 28 de state membre au aprobat marţi o finanţare suplimentară de 50 de milioane de euro, care se vor adăuga celor 50 de milioane acordate în luna iunie.

Citește și : Preşedintele al-Sissi apără acordul prin care Egiptul importă gaze in valoare de 15 miliarde de dolari din Israel

Peste 280 de milioane de euro au fost deja promise pentru forţa G5 în Sahel, dar este nevoie de eforturi suplimentare pentru atingerea obiectivului de 5.000 de soldaţi instruiţi şi echipaţi corespunzător pentru a patrula şi a restabili autoritatea în zonele ‘fierbinţi’.

Conferinţa care va avea loc vineri dimineaţa la sediul Comisiei Europene, cu câteva ore înaintea unui summit informal al liderilor UE, îşi propune să asigure un sprijin financiar sporit pentru această forţă.

Contribuţiile financiare cele mai importante au fost acordate de Arabia Saudită (100 de milioane de euro), de SUA (49 milioane de euro) şi de Uniunea Europeană.

Tags: Burkina FasoCiadEmmanuel MacronfinanţareaMalimauritaniasaheluniunea europeana
Categorii: Știrile zilei