X

Uniunea Europeană se pregăteşte pentru milioane de refugiaţi care fug de invazia rusă din Ucraina

Uniunea Europeană se pregăteşte pentru milioane de refugiaţi care fug de invazia rusă din Ucraina, a declarat marţi comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, potrivit Reuters, scrie agerpres.  

Ea a spus că este dificil să se estimeze cu precizie câţi refugiaţi ar putea intra în UE după ce Rusia a invadat joi Ucraina, numărul celor care au trecut frontierele comunitare fiind până acum de peste 400.000.

Citește și:  Kremlinul îl somează pe Zelenski: ‘Depuneţi armele şi nu vor mai fi victime!’

Mulţi dintre cei care au fugit s-au confruntat cu cozi lungi de aşteptare la punctele de trecere spre Polonia, Ungaria, Slovacia şi România, ţările din UE care au graniţă cu Ucraina.

“Din păcate, trebuie să ne pregătim pentru milioane de persoane”, a spus comisarul european într-o conferinţă de presă la Bratislava, capitala Slovaciei.

Ea şi-a exprimat speranţa că, joi, Consiliul European va activa directiva de protecţie temporară care le oferă protecţie refugiaţilor, spunând că ar fi o premieră în UE.

Blocul comunitar analizează de asemenea posibilitatea de a desfăşura personal de la agenţii ale UE precum Frontex să ajute cele mai afectate ţări, a spus Ylva Johansson.

Citește și : Volodimir Zelenski: Atacurile de la Harkov sunt TERORISM de STAT!

Conform ONU, aproximativ 677.000 de persoane au fugit din Ucraina în ţările vecine de la izbucnirea invaziei ruse. Aproximativ jumătate dintre ele au ajuns în Polonia, în jur de 90.000, în Ungaria, iar alte câteva zeci de mii, în Republica Moldova, România şi Slovacia.

Tags: PoloniarefugiatiSlovaciaucrainaUEUngariauniunea europeanaYlva Johansson
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina