Uniunea Europeană şi Muntenegru au semnat un proiect de acord privind controlul migraţiei

Publicat:

Uniunea Europeană şi Muntenegru au semnat marţi un proiect de acord privind întărirea cooperării frontaliere şi extinderea razei de acţiune a agenţiei europene Frontex, informează DPA, scrie agerpres.

Potrivit documentului, Frontex poate acţiona nu numai la graniţa externă a UE cu Muntenegru (frontiera maritimă cu Italia în Marea Adriatică), ci şi pe teritoriul muntenegrean, în condiţiile în care i se acordă permisiunea.


Citește și :  Comisia Europeană va bloca miercuri fuziunea între activităţile feroviare ale Siemens și Alstom (surse)

Frontex se va axa în principal pe migraţia ilegală şi infracţionalitatea transfrontalieră, şi va răspunde ”îndeosebi în eventualitatea unei schimbări bruşte a fluxurilor migratorii”, a indicat Comisia Europeană.

Documentul a fost parafat de către comisarul european pentru migraţii Dimitris Avramopoulos şi ministrul muntenegrean de interne Mevludin Nuhodzic.

Este vorba de cel de-al cincilea document de acest fel încheiat cu un stat din Balcanii de Vest, care a reprezentat centrul dezbaterilor privind politica migraţiei. Dintre aceste state, Albania este cea cu care UE a formalizat deja un acord.

Cu patru ani în urmă, ruta Balcanilor a fost unul dintre principalele coridoare pentru peste un milion de migranţi care au ajuns în vestul Europei.

Ruta Balcanilor a fost însă închisă de la începutul lui 2016 prin intermediul unor măsuri coordonate de închidere a frontierei. Totuşi, numeroşi migranţi continuă să folosească această rută pentru a ajunge în vestul Europei. Conform AFP, circa 23.000 de migranţi au traversat în ultimul an Bosnia pentru a trece mai departe frontiera cu Croaţia în drumul lor către vestul Europei. Majoritatea au reuşit, însă mulţi dintre ei au fost opriţi de poliţia de frontieră croată, care anul trecut a arestat circa 4.500 de migranţi ilegali, număr de peste cinci ori mai mare faţă de cel din anul 2017.

Citește și : Iranul avertizează Israelul că va exista un răspuns „ferm şi adecvat” daca va lansa lovituri aeriene în Siria

Potrivit Frontex, migraţia ilegală către UE a scăzut în general în mod drastic, înregistrându-se numai 150.000 de persoane în 2018, cel mai mic număr în cinci ani.

Anul trecut, Comisia Europeană a propus o creştere a personalului Frontex de la 1.500, în prezent, la 10.000 până în 2020. Din cauza unor probleme de ordin logistic şi financiar, procesul respectiv va dura probabil până în 2025, potrivit miniştrilor de interne ai UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.