X

Universitatea Oxford găzduieşte o expoziție dedicată lui John Ronald Reuel Tolkien

Universitatea Oxford găzduieşte începând de vineri una dintre cele mai ample expoziţii dedicate lui John Ronald Reuel Tolkien, un fenomen al literaturii universale, a cărui influenţă este resimţită şi în prezent, notează AFP, potrivit agerpres.

Instalată în Biblioteca Bodleiană a Universităţii Oxford, expoziţia “Tolkien: Maker of Middle-earth” (“Tolkien: Creatorul Pământului de Mijloc”) reuneşte manuscrise, hărţi, ilustraţii şi obiecte care au aparţinut scriitorului britanic, faimos pentru trilogia sa “Lord of the Rings”.

Citește și : Italia: Premierul Giuseppe Conte a depus jurământul

“Am vrut să arătam opera originală a lui Tolkien şi să demontăm interpretările, pentru a reveni acolo unde a început totul”, a declarat Catherine McIlwaine, curatoarea expoziţiei, pentru AFP.

În cadrul expoziţiei, vizitatorii pot descoperi creaţiile scriitorului pasionat de lingvistică, de la primele sale picturi abstracte şi poveşti pentru copii la unele dintre lucrările sale postume.

“Tolkien a fost întotdeauna un fenomen internaţional, chiar şi în timpul vieţii sale”, a explicat Richard Ovenden, directorul bibliotecii, adăugând că instituţia pe care o conduce este singura capabilă să organizeze o astfel de expoziţie, în condiţiile în care Biblioteca Bodleiană găzduieşte cea mai mare colecţie de documente care i-au aparţinut cunoscutului autor.

Pentru acest eveniment, biblioteca prezintă o mare parte din colecţia sa vastă de arhive ale autorului, alături de elemente interactive cum ar fi harta tridimensională a faimosului “Pământ de Mijloc”.

Unele dintre cele mai interesante exponate provin însă din împrumuturi, fiind vorba în special de ilustraţiile originale şi de manuscrisele rare ale romanului “The Hobbit” – care l-a făcut cunoscut pe Tolkien în 1937 – şi ale trilogiei “Lord of the Rings”, publicată în 1954 şi considerată cea mai faimoasă operă a autorului. Ele au fost împrumutate de la Universitatea Marquette (Wisconsin), care le-a achiziţionat în anii ’50.

Citește și : Parchetul german cere extrădarea lui Carles Puigdemont în Spania

Potrivit lui Catherine McIlwaine, circa o treime dintre cele 200 de exponate reunite la Biblioteca Bodleiană nu au mai fost prezentate niciodată publicului.

Născut în Africa de Sud, Tolkien a crescut la Birmingham, înainte de a veni la Exeter College din Oxford pentru a studia. Autorul şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii la Oxford şi a murit în 1973.

Expoziţia va fi deschisă publicului până pe data de 28 octombrie.

Tags: Biblioteca BodleianăJohn Ronald Reuel TolkienUniversitatea Oxford
Categorii: Diaspora