Universitatea Yale, acuzată că îi discriminează pe asiatici şi albi la admitere

Publicat:

Universitatea Yale a fost notificată de Departamentul de Justiţie al SUA că a discriminat candidaţii asiatici americani şi albi cărora le-a încălcat drepturile civile, aceştia având cu mult mai puţine şanse la admitere decât studenţii de culoare, potrivit news.ro.

Departamentul de Justiţie susţine, într-un comunicat publicat pe site, că instituţia de învăţământ s-a bazat pe criterii rasiale atunci când a primit studenţi noi, în fiecare an. Majoritatea candidaţilor, asiatici americani şi albi, au avut şanse de 1/10 până la 1/4 în comparaţie cu afro-americanii, chiar dacă aveau rezultate comparabile.


Citește și : Lukaşenko, dispus să-şi transfere prerogativele după adoptarea unei noi Constituţii în cadrul unui referendum

Universitatea Yale a respins ”categoric” aceste acuzaţii, pe care le-a calificat drept ”nefondate”. ”Noi ne interesăm de persoana în ansamblu când alegem pe cine admitem”, a transmis universitatea, declarându-se “mândră” de criteriile ei de selecţie.

“Nu există formă de discriminare rasială pozitivă”, a spus secretarul de stat adjunct al Departamentului pentru Drepturi Civile Eric Dreiband. “Împărţirea ilegală a americanilor în categorii rasiale şi etnice încurajează stereotipurile, resentimentele şi divizarea”, a adăugat el.

Deşi Curtea Supremă a apreciat că universităţile care primesc fonduri de la stat au libertatea de a-şi alege candidaţii în anumite condiţii, Departamentul de Justiţie îşi menţine poziţia cu privire cu faptul că la Yale au fost folosite criterii rasiale. .

Citește și : Trump apără eforturile de schimbare a Serviciului Poştal din SUA

Universitatea a luat în calcul rasa candidaţilor în mai multe etape în procesul de admitere, ajungându-se până acolo încât au fost create şi clase bazate pe apartenenţa la o anumită rasă.

Departamentul de Justiţie i-a solicitat Universităţii Yale să nu mai procedeze astfel în anul 2020-2021 şi să prezinte un plan prin care să demonstreze prin care să demonstreze că a renunţat la astfel de practici.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce este tulburarea alimentară. Experiențele traumatizante cu mâncarea

Ce este tulburarea alimentară. Experiențele traumatizante cu mâncarea Persoanele cu ARFID își limitează adesea mâncarea prin preferințe senzoriale sau texturale. Când Hannah avea 7 ani, le-a...

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.