Unul din trei afgani se confruntă cu insecuritatea alimentară

Publicat:

“Una din trei persoane” se confruntă cu insecuritatea alimentară în Afganistan, din cauza efectelor combinate ale războiului din ţară şi ale consecinţelor încălzirii globale, a declarat reprezentanta Programului Alimentar Mondial (PAM) din Afganistan, Mary-Ellen McGroarty, relatează AFP, potrivit agerpres.

În timpul unui interviu telefonic acordat AFP de la Kabul, oficialul a explicat că doreşte să rămână în ţară şi să menţină cât mai mult posibil acţiunea PAM în ajutorul celor mai vulnerabile populaţii în faţa insurgenţei victorioase a talibanilor şi a deplasărilor populaţiei pe care aceasta a provocat-o.


Citeşte şi: Cercetătorii suedezi publică un studiu halucinant: A face copii este DĂUNĂTOR mediului înconjurător! – Black News

În plus faţă de conflict, poporul afgan se confrunta deja cu o criză alimentară gravă, iar 2021 se anunţa “un an extrem de dificil” în această privinţă, a afirmat Mary-Ellen McGroarty.

Pe lângă consecinţele economice ale pandemiei de COVID-19, “ţara se confruntă cu un al doilea episod de secetă severă în trei ani. Oamenii abia şi-au revenit după seceta din 2017/2018”, a afirmat ea.

“A existat o scădere cu 40% a recoltei de grâu, rezultatul uneia dintre cele mai secetoase ierni din ultimii 30 de ani. Anul acesta am avut foarte puţină zăpadă la Kabul”, deci un aport de apă redus, a spus McGroarty, care a menţionat, de asemenea, un “impact devastator asupra animalelor”.

O situaţie agravată de conflictul care a afectat ţara, cu “fermieri incapabili să recolteze” (…) care “au fugit din casele lor”, cu “livezi distruse”, în condiţiile în care ţara se poate mândri în vremuri normale “cu fructe uscate şi cărnoase, foarte frumoase”, în special celebrele culturi de rodie.

Distrugerea infrastructurii, precum poduri, baraje şi drumuri, a compromis, de asemenea, accesul la alimente, a mai spus oficialul PAM.

Impactul combinat al conflictului şi al secetei a condus, aşadar, la o inflaţie a preţurilor la produsele alimentare de bază – grâul este deja cu 24% mai scump în prezent decât media pe ultimii cinci ani.

“Situaţia este gravă. Ultimele analize indică faptul că 14 milioane de persoane sunt deja expuse riscului de foamete severă sau acută, respectiv una din trei persoane. Şi două milioane de copii sunt expuşi riscului de malnutriţie”, a mai spus McGroarty.

În fruntea unei echipe de 480 de oameni, dintre care 440 afgani, Mary-Ellen McGroarty intenţionează să-şi continue activitatea, precizând că PAM operează de mulţi ani în zone controlate de talibani.

Citeşte şi: Germania a intrat în al patrulea val de infectare cu coronavirus – Black News

“PAM, Organizaţia Naţiunilor Unite şi sistemul umanitar sunt hotărâte să rămână şi să furnizeze răspunsul umanitar atât de necesar”, a spus ea indicând că PAM intenţionează să vină în ajutorul a 9 milioane de afgani până la sfârşitul anului. Organizaţia a estimat că pentru acest lucru are nevoie urgentă de 200 de milioane de dolari.

Acest ajutor este cu atât mai important cu cât situaţia s-ar putea deteriora în următoarele luni. “Avem ierni grele în Afganistan. Când vine zăpada, multe comunităţi din numeroase zone rămân izolate. Deci, trebuie să ducem stocuri de alimente în aceste zone înainte de sosirea iernii”, a mai spus oficialul PAM.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN

Cum arată Ziua Vinului în fotografii în PMAN Sursa: ipn.md

Un olandez, arestat în Rusia pentru ‘violenţă’ împotriva unui ofiţer de poliţie

Un olandez, arestat în Rusia pentru 'violenţă' împotriva unui ofiţer de poliţie Justiţia rusă a dispus vineri plasarea în arest provizoriu a unui cetăţean olandez...

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT

La Chişinău se desfăşoară IT Career Expo 2024, cel mai amplu eveniment de orientare profesională în domeniul IT IT Career Expo 2024, considerat de specialişti...

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat ‘fără rușine’ pe secretarul general al ONU

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat 'fără rușine' pe secretarul general al ONU Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.