
Rata sărăciei absolute în rândul copiilor din Republica Moldova a crescut cu aproape 40% în ultimii cinci ani. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în 2023, 33,6% dintre copii nu își permiteau un consum minim decent, comparativ cu 24% în 2019. Totodată, numărul celor care trăiesc în sărăcie extremă a urcat de la 11,3% la 17,1%, informează realitatea.md.
Prezentă la emisiunea „Consens Național” de la RLIVE TV, Mariana Ianachevici, directoarea Asociației AVE Copiii, a explicat că această creștere este rezultatul mai multor crize consecutive care au afectat profund economia și familiile vulnerabile.
„În ultimii cinci ani, Moldova a trebuit să depășească COVID-ul, iar imediat după – războiul din regiune. Aceste două crize, care au venit una după alta, au lovit puternic o țară mică, dependentă de remitențe. Neșansa noastră este că avem prea puține resurse”, a declarat Ianachevici.
La rândul său, Tatiana Badan, primara satului Selemet, raionul Cimișlia, a semnalat lipsa de resurse și responsabilitățile disproporționate care revin autorităților locale în protejarea copiilor aflați în situații de risc.
„Avem cazuri când copiii ne sunt aduși direct acasă. Centrele sociale pot oferi ajutor temporar, dar nu toate localitățile dispun de astfel de servicii. Direcțiile de asistență socială sunt copleșite de proceduri, iar în final tot primăriile trebuie să găsească soluții”, a spus Badan.
Datele oficiale arată că cei mai afectați sunt copiii din familiile numeroase, cu un venit lunar mai mic de 3.493 de lei. Majoritatea locuiesc în mediul rural și provin din gospodării unde cel puțin un părinte este plecat peste hotare sau lucrează pe cont propriu.
Specialiștii avertizează că, fără măsuri urgente de sprijin social și investiții în infrastructura comunitară, decalajul social din Republica Moldova riscă să se adâncească, afectând o întreagă generație de copii.