Unul din trei copii este malnutrit sau supraponderal (UNICEF)

Publicat:

Unul din trei copii cu vârsta sub cinci ani este malnutrit sau supraponderal și prezintă probabilitatea de a fi diagnosticat cu grave probleme medicale pe parcursul vieții, potrivit unui raport privind alimentația copiilor la nivel mondial publicat marți de UNICEF (United Nations Children’s Fund), transmite și mediafax.

La nivel mondial, o treime din cei 676 de milioane de copii cu vârsta sub cinci ani suferă de greutate excesivă sau malnutriție.


Citește și: Trump l-a sunat pe Erdogan să-i ceară oprirea INVAZIEI în Siria

“Dacă micuții mănâncă prost, trăiesc prost”, a declarat într-un comunicat de presă Henrietta Fore, director executiv UNICEF, organizație care a publicat, marți, primul raport despre Condiția Copilului în Lume din ultimii 20 de ani.

“Numeroase țări credeau că malnutriția este de domeniul trecutului, dar au descoperit că au din nou o problemă importantă” cu alimentația copiilor, a subliniat Victor Aguayo, șeful programelor de nutriție de la UNICEF.

În 2018, din cei 676 de milioane de copii cu vârsta sub cinci ani, aproximativ 227 de milioane erau subnutriți sau supraponderali, iar 340 de milioane sufereau de carențe alimentare.

Pe fondul unei globalizări a obiceiurilor alimentare, al unei sărăcii persistente și al schimbărilor climatice, un număr crescut de țări se confruntă cu diferite forme ale malnutriției, care afectează dezvoltarea viitoare a copiilor, potrivit UNICEF.

Fore mai spune că trebuie să fie schimbate politicile de gestionare a problemei: nu este vorba numai de a le da copiilor suficientă mâncare, ci de a le oferi o alimentație sănătoasă.

Subnutriția rămâne în prim-plan, afectând copiii cu vârsta sub cinci ani de circa patru ori mai mult decât greutatea excesivă.

Numărul copiilor care nu primesc suficientă mâncare raportat la nevoile lor nutriționale a scăzut semnificativ – cu 40% în perioada 1990 – 2005 -, însă subnutriția rămâne o problemă majoră în numeroase țări, mai ales în Africa subsahariană și Asia de Sud.

149 de milioane de copii sunt prea scunzi pentru vârsta lor – întârziere de creștere cauzată de o malnutriție cronică -, iar 50 de milioane, prea slabi raportat la înălțime (emaciere provocată de malnutriție acută și/ sau o problemă legată de absorbția nutrimentelor).

UNICEF mai arată că 340 de milioane de copii suferă de “foame ascunsă”, respectiv primesc un număr suficient de calorii, dar le lipsesc vitamine și minerale indispensabile pentru dezvoltare – fier, iod, vitaminele A și C -, din cauză că nu consumă suficiente fructe, legume și produse de origine animală. Aceste carențe pot avea consecințe severe asupra organismului, respectiv un sistem imunitar deficient, probleme oftalmologice și ale auzului, dar și în ceea ce privește coeficientul de inteligență.

Fenomenul debutează de la naștere – perioadă scurtă de alăptare sau deloc și diversificare alimentară cu produse nepotrivite, potrivit UNICEF.

Ulterior, intervine accesul crescut la alimente foarte bogate în calorii, dar sărace în nutrimente, precum preparatele fast food, tăiței instant etc.

Greutatea excesivă și obezitatea au devenit un fenomen amplu, 40 de milioane de copii suferind din cauza acestor tulburări, inclusiv în țările sărace.

Deși problema era aproape necunoscută în țările sărace în anii 1990 (doar 3% din statele din această categorie raportau peste 10% dintre copiii mici suferind de supraponderalitate), în prezent 75% dintre acestea se confruntă cu greutatea excesivă în rândul micuților.

Citește și: Trump impune SANCȚIUNI împotriva Turciei

Diferitele forme de malnutriție coexistă din ce în ce mai mult în aceeași țară, câteodată în același cămin și chiar la același individ în diferite etape ale vieții, a spus Aguayo.

Situația este asociată direct cu sărăcia, atingând mai mult țările subdezvoltate și populațiile sărace din țările bogate, subliniază UNICEF.

Pentru a ameliora situația, UNICEF încurajează guvernele să promoveze și să ofere acces economic la alimentele necesare unui regim echilibrat.

De asemenea, UNICEF spune că este necesară o reglementare a promovării laptelui praf pentru bebeluși și a publicității la băuturi dulci, dar și o impunere a unui sistem de etichetare nutrițională comprehensibilă a alimentelor, astfel încât consumatorii să poată face alegeri corecte în ceea ce privește sănătatea copiilor și cea proprie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV

Trei filme cu Robert De Niro, în august la Warner TV Warner TV îl sărbătoreşte pe actorul şi regizorul american Robert De Niro, care împlineşte...

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: ‘Harris pentru America!’

Hollywood-ul sprijină decizia preşedintelui Biden de a-şi încheia campania electorală: 'Harris pentru America!' Hollywood-ul a reacţionat cu recunoştinţă la vestea că preşedintele SUA, Joe Biden, renunţă...

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes

Bruce Springsteen este oficial miliardar, potrivit Forbes Bruce Springsteen, muzicianul originar din New Jersey care a devenit vocea rock 'n' roll a clasei muncitoare, are...

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima

Doctoriţa ucisă la Brăila înmormântată la Chişinău. Soţul victimei ar fi comandat crima Doctoriţa ucisă în cabinetul său din Brăila a fost înmormântată astăzi la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.