X

Unul din trei suedezi susţine aderarea ţării sale la NATO

Opoziţia în rândul alegătorilor din Suedia faţă de aderarea la NATO este aproape la acelaşi nivel cu susţinerea unei eventuale intrări a ţării scandinave în Alianţa Nord-Atlantică, indică un sondaj de opinie comandat de cotidianul suedez Dagens Nyheter şi publicat luni, transmite dpa, scrie agerpres

Astfel, 35% dintre suedezii cu drept de vot se opun aderării la NATO, în timp ce 33% sunt favorabili ei, iar restul de 32% sunt indecişi.

Citește și : Ocean Viking își reia operațiunile de salvare a migranților din Mediterană

”Acesta este al treilea sondaj consecutiv în care proporţia celor care se opun intrării în NATO este în scădere”, a explicat Nicklas Kallebring, analist în cadrul institutului Ipsos.

Sondajul a fost realizat la începutul lunii decembrie pe un eşantion reprezentativ de 1.226 persoane cu drept de vot.

Suedia nu este membră a NATO, dar din 1994 cooperează cu Alianţa în cadrul programului Parteneriat pentru Pace (PfP) şi a luat parte la operaţiunile efectuate sub comandament NATO din Afganistan.

Publicarea sondajului coincide cu Conferinţa anuală ‘Societatea şi Apărarea’, organizată online din cauza pandemiei de COVID-19 şi la care iau parte miniştrii afacerilor externe şi apărării, parlamentari, comandantul forţelor armate suedeze şi experţi în apărare din Suedia.

Citește și : Gorbaciov speră că Joe Biden va prelungi Tratatul New START

În intervenţia sa la această conferinţă, ministrul de externe suedez Ann Linde a subliniat că guvernul de la Stockholm nu are intenţia de a-şi schimba politica în domeniul securităţii, în pofida recentelor luări de poziţie ale opoziţiei de centru-dreapta.

”Neparticiparea Suediei la alianţe militare contribuie la stabilitatea şi securitatea în Europa de Nord”, a spus ea.

Tags: covid-19Dagens NyheterNATOPfP
Categorii: Diaspora