X

Unul dintre cei doi piloţi decedaţi, după prăbuşirea unui avion ucrainean, este militar american

Unul dintre cei doi piloţi care şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion de vânătoare ucrainean Su-27 marţi după-amiază în timpul unui zbor de antrenament în Ucraina era american, a anunţat miercuri armata SUA, citată de Reuters, potrivit agerpres.

‘Am văzut informaţii făcând referire la o victime americană şi pot să confirm că un membru al armatei SUA a fost implicat în acest incident’, indică într-un comunicat armata americană, adăugând că în prezent sunt investigate circumstanţele acestei catastrofe aeriene.

Citeşte şi: ATAC TERORIST la o şcoală din Crimeea. 13 oameni au murit şi peste 50 sunt răniţi – VIDEO

La bordul avionului se afla un echipaj de două persoane – un pilot ucrainean şi unul american – conform aceluiaşi comunicat.

La rândul său, comandamentul forţelor aeriene din cadrul armatei Ucrainei a confirmat miercuri că un militar american a decedat în urma prăbuşirii unui avion de vânătoare ucrainean Su-27 în centrul ţării marţi, potrivit Xinhua.

‘Corpurile piloţilor au fost găsite. Comandant de zbor a fost colonelul ucrainean Ivan Petrenko… Un alt membru al echipajului a fost un militar din cadrul Gărzii Naţionale a SUA’, a indicat comandamentul Forţelor aeriene din Ucraina într-o declaraţie pe Facebook, fără alte detalii privind identitatea cetăţeanului american.

Citeşte şi: Închisoarea Guantanamo rămâne deschisă cel puţin 25 de ani

Statul Major ucrainean anunţase anterior că pilotul şi copilotul şi-au pierdut viaţa, fără să menţioneze naţionalitatea lor. De fapt, conform media ucrainene, comandamentul militar al Ucrainei a anunţat de la început moartea unui pilot american în prăbuşirea Su-27, dar, la scurt timp după difuzarea acestei informaţii, a retractat-o, indicând că nu are date despre naţionalitate celui de-al doilea pilot.

Avionul Su-27 – care aparţinea Brigăzii 831 de aviaţie tactică din cadrul forţelor aeriene ucrainene, cu baza la Mirgorod (regiunea Poltava) – s-a prăbuşit în apropiere de localitatea Ulanov, regiunea Vinniţa.

Accidentul s-a produs în cadrul Clear Sky 2018, un exerciţiu multinaţional aerian, care a început la 8 octombrie şi se va încheia la 19 octombrie, implicând personal militar din opt ţări, între care Marea Britanie, Olanda, Polonia, Estonia şi România.

Citeşte şi: Jamal Khashoggi a fost DECAPITAT în consulatul saudit din Istanbul! Călăii lui ascultau muzică în timp ce-i dezmembrau trupul (presa turcă)

SUA participă la aceste exerciţii cu circa zece avioane de vânătoare F-15 Eagles, avioane de transport C-130 Super Hercules şi drone, potrivit autorităţilor ucrainene şi americane. De partea ucraineană, sunt angajate în jur de 30 de aparate, printre care avioane de vânătoare Su-27 şi bombardiere Su-24, conform AFP.

Parchetul militar ucrainean a deschis o anchetă cu privire la acest accident, suspectând că aparatul de zbor s-a prăbuşit fie din cauza încălcării regulilor de zbor, fie din cauza insuficientei pregătiri pentru exerciţiul respectiv.

Tags: avion prabusitC-130 Super HerculesClear Sky-2018EstoniaF-15 EaglesIvan Petrenkomarea britaniemilitar americanMirgorodolandaPoloniaregiunea VinniţaRomaniaSu-24Su-27SUAucrainaUlanov
Categorii: Diaspora