Unul dintre liderii mișcării “vestele galbene” a fost arestat sâmbătă la Paris

Publicat:

Eric Drouet, unul dintre liderii mișcării “vestele galbene”, a fost arestat astăzi alături de alte 64 de persoane, în timpul unui protest organizat sâmbătă la Paris, relatează Le Figaro, potrivit agerpres.

Drouet fost arestat în jurul orei locale 14:15, pe strada Vignon, în cartierul Madeleine, în mijlocul câtorva zeci de protestatari. El a fost plasat în custodie.


Citește și : Columbia: Un fost lider FARC, ucis de forțele de securitate

Potrivit franceinfo, el a fost reținut la începutul după-amiezii pentru “organizarea ilegală a unei demonstrații pe drumurile publice, deţinere ilegală de armă și pentru participarea la un grup format în scopul violenței sau degradării”.

Protestatarii “vestele galbene” şi-au mobilizat sâmbătă trupele pe întreg teritoriul Franței în a șasea sâmbătă de demonstrații. La ora 14.00, 23.800 de demonstranți s-au adunat în Franța, față de 33,500 sâmbăta trecută, potrivit Ministerului de Interne.

În Paris, 109 persoane au fost arestate, dintre care șase au fost reţinute.

Citește și : Italia refuză să primească circa 310 de migranţi salvaţi de pe Marea Mediterană

Demonstrațiile au loc în Lyon, Toulouse, Orleans sau Bretania, printre altele. În Gironde, o sursă din cadrul mișcării a declarat că unele “veste galbene” au în vedere “acțiuni economice” , cum ar fi blocarea centrelor comerciale.

Câteva sute de “veste galbene” au demonstrat la Montmartre, la convocarea unui lider al mișcării Eric Drouet.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.