Unul dintre puținii opozanți ai lui Putin riscă să ajungă într-o colonie penitenciară

Publicat:

Unul dintre puținii opozanți ai lui Putin riscă să ajungă într-o colonie penitenciară

Autoritățile ruse au deschis un dosar penal împotriva politicianului de opoziție Lev Șlosberg, din cauza presupusei nerespectări a restricțiilor privind „agenții străini”, informează miercuri publicația rusă independentă The Moscow Times.

Șlosberg, care conduce filiala regională din Pskov a partidului liberal Yabloko, a fost desemnat „agent străin” anul trecut pentru că s-a opus războiului din Ucraina, precum și pentru că a „răspândit informații false despre deciziile și politicile” guvernului rus, potrivit stiripesurse.


Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Comitetul de Anchetă al Rusiei, care investighează infracțiunile majore, a anunțat că l-a pus sub acuzare pentru „sustragerea de la îndatoririle unui agent străin” – o măsură discriminatorie care impune „agenților străini” să își dezvăluie acest statut în orice material pe care îl publică online.

Acuzațiile au fost formulate după ce autoritățile au percheziționat miercuri dimineață apartamentul lui Șlosberg, precum și locuința tatălui său în vârstă de 95 de ani.

Politicianul de opoziție a fost eliberat după ce a fost interogat de poliție.

Șlosberg, una dintre puținele voci anti-război rămase în Rusia, riscă până la doi ani de închisoare, într-o colonie penitenciară, dacă va fi condamnat.

„Ordinul (de percheziție al poliției) menționa lipsa publicării etichetei (de «agent străin», n.r.), dar Lev este atent la cerințele autorităților și etichetează întotdeauna toate publicațiile sale. El respectă legea”, a declarat reporterilor soția lui, Zhanna.

„În opinia mea personală, aceasta este doar o altă tactică de intimidare”, a spus soția politicianului despre perchezițiile desfășurate de poliție.

Sute de jurnaliști, activiști și personalități ale societății civile au fost etichetați drept „agenți străini” în ultimii ani, în contextul represiunii tot mai ample a Kremlinului asupra presei independente și a opoziției.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Persoanele catalogate drept „agenți străini” sunt obligate să prezinte rapoarte financiare Ministerului Justiției și să afișeze o etichetă detaliată pe toate comunicările, articolele și comunicatele pe care le emit în spațiul public.

De obicei, Ministerul Justiției din Rusia actualizează lista cu „agenții străini” în fiecare zi de vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură

O femeie, care s-a căsătorit cu ea însăşi, şi-a sărbătorit primul an de căsnicie cu frişcă, flori şi o cină cu friptură O femeie, care...

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău

CEC a constituit o secție de votare pentru alegătorii din instituții medico-sanitare din Chișinău Comisia Electorală Centrală (CEC) a constituit o secție de votare în...

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata

Guterres condamnă atacul iranian asupra Israelului, după ce acesta l-a declarat persona non grata Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat miercuri energic în...

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene

Biden spune că nu susţine un eventual atac asupra siturilor nucleare iraniene Preşedintele american Joe Biden a declarat miercuri că nu sprijină loviturile asupra siturilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.