UPDATE. Autorităţile iraniene NU confirmă găsirea avionului prăbuşit

Publicat:

Epava avionului care s-a prăbuşit duminică în Iran, având la bord 66 de persoane, a fost găsită în centrul ţării, au relatat media de stat iraniene, informaţie neconfirmată însă de aviaţia civilă iraniană, transmite luni Reuters, potrivit agerpres.

Avionul ATR-72 al companiei Aseman Airlines care asigura legătura între Teheran şi Yasuj, oraş situat la circa 500 de km sud de capitala iraniană, a dispărut duminică de pe radare la aproximativ 45 de minute după decolare. Se crede că avionul s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din apropierea oraşului Semirom.


Citeşte şi: Revoltă şi luare de ostatici într-o închisoare din Brazilia

Adjunctul guvernatorului provinciei Kohgiluyeh a declarat luni că epava aparatului de zbor a fost descoperită în apropierea oraşului Dengezlu, din provincia iraniană Isfahan.

Câteva minute mai târziu, Organizaţia aviaţiei civile iraniene a anunţat că nu poate confirma că ar fi fost găsită epava avionului căzut duminică în Iran.

”Ne confruntăm cu o enigmă totală. Nu ştim nimic despre prăbuşire”, a declarat, la scurt timp după sosirea sa la Semirom, ministrul iranian pentru dezvoltare urbană şi infrastructură rutieră, Abbas Akhoundi, citat de agenţia de presă Tasnim.

Directorul adjunct al Agenţiei spaţiale iraniene, Mojtaba Saradeghi, a anunţat că Iranul a solicitat ajutorul ţărilor europene şi al Chinei pentru a putea localiza epava avionului cu ajutorul imaginilor din satelit.

Operaţiunile de căutare a epavei avionului sunt îngreunate de temperaturile extrem de scăzute din zona muntoasă în care s-a prăbuşit aeronava. La aceste acţiuni participă elicoptere militare şi personal din Semiluna Roşie, precum şi voluntari locali. De asemenea, sunt folosite drone militare.

Citeşte şi: Premierul din Albania vrea o preşedinţie comună cu Kosovo

”Cinci unităţi au început operaţiunile de căutare la primele ore ale dimineţii, la -16 grade Celsius”, a explicat un reprezentant al Semilunii Roşii iraniene.

Producătorul avionului, ATR, a afirmat că deocamdată nu se cunoaşte cauza accidentului. Având sediul la Toulouse (sudul Franţei), ATR este este un joint-venture între concernul francez Airbus şi compania italiană Leonardo.

Compania aeriană Aseman a semnat anul trecut un contract pentru achiziţionarea a cel puţin 30 de avioane Boeing-737 MAX, în timp ce compania aeriană naţională iraniană, Iran Air, a comandat 80 de avioane Boeing şi 100 de aparate Airbus.

În 2011, un avion Boeing-727 s-a prăbuşit în nord-vestul Iranului, 78 de persoane murind în acest accident. Cu doi ani înainte, un avion Tupolev al companiei Caspian Airlines ce se îndrepta spre Armenia a căzut în Iran, 168 de persoane pierzându-şi viaţa. În februarie 2003, un avion militar Il-76 s-a prăbuşit în sud-estul Iranului, tragedie soldată cu moartea a 276 de militari din Garda Revoluţionară iraniană.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.