X

UPDATE: Dmitro Kuleba şi-a dat demisia

Dmitro Kuleba şi-a dat demisia

Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, şi-a prezentat demisia miercuri, a anunţat preşedintele parlamentului ucrainean, Ruslan Stefanciuk, informează Reuters, potrivit stiripesurse.ro.

“Vă solicit să-mi acceptaţi demisia”, a scris într-o misivă datată 4 septembrie popularul ministru Kuleba, una dintre marile voci ale ţării sale de la începutul invaziei ruse, potrivit AFP.

Citeşte şi: Demisii în serie înainte de o nouă remaniere guvernamentală în Ucraina – Stiripesurse.md

“Rada Supremă (parlamentul ucrainean – n.r.) a primit o declaraţie a ministrului afacerilor externe al Ucrainei, D.I. Kuleba, privind demisia sa”, a scris Stefanciuk pe pagina sa de Facebook, potrivit EFE.

Dmitro Kuleba şi-a dat demisia

Stefanciuk a declarat că demisia urmează să fie discutată de legiuitori în curând în cadrul viitoarelor sesiuni plenare ale parlamentului, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că au loc schimbări în guvern pentru a consolida şi obţine rezultatele dorite de Ucraina.

Parlamentarii ucraineni ar urma să accepte demisia lui Kuleba – dacă nu cumva apare vreo surpriză, remarcă AFP -, deoarece în ultimele săptămâni au circulat zvonuri despre o astfel de plecare.

Nu a fost oferit niciun motiv pentru demisia ministrului, dar o sursă înalt plasată în cadrul preşedinţiei ucrainene intervievată de AFP a criticat recent funcţionarea ministerului lui Kuleba.

Dmitro Kuleba şi-a dat demisia

În plus, o declaraţie făcută în luna august de Dmitro Kuleba despre diferendele istorice dintre Kiev şi Varşovia a provocat un val de comentarii negative în întreaga Polonie, un nou episod de tensiuni cu acest aliat cheie al Ucrainei în războiul său cu Rusia.

Potrivit presei ucrainene, Kuleba ar urma să fie înlocuit de primul său adjunct Andrii Sîbiga, un fost şef adjunct al administraţiei prezidenţiale.

Numirea lui Sîbiga ca numărul doi în diplomaţia ucraineană în aprilie a fost văzută ca un efort al preşedinţiei de a controla mai bine acest minister cheie.

Dmitro Kuleba şi-a dat demisia

Surse din cadrul guvernului ucrainean intervievate de AFP dădeau asigurări că influenţa lui Dmitro Kuleba, care a devenit cel mai tânăr şef al diplomaţiei odată cu numirea în această funcţie la doar 38 de ani, era limitată şi că se afla sub tutela puternicului şef al administraţiei prezidenţiale Andrii Iermak.

Mai puţin cunoscut şi mai puţin mediatizat decât ministrul în funcţie, Sîbiga, în vârstă de 49 de ani, este considerat o figură importantă a diplomaţiei ucrainene. Îndeosebi el a deţinut funcţia de ambasador în Turcia din 2016 şi 2021.

Kuleba, în vârstă de 43 de ani, era ministru de externe din 2020 şi, în timpul celor doi ani şi jumătate de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, devenise o figură cunoscută în Occident şi în alte părţi ale lumii, călătorind neobosit pentru a convinge cancelariile să livreze mijloacele militare de care Kievul are nevoie pentru a face faţă armatei ruse.

AFP a relatat anterior că cel puţin şase responsabili politici ucraineni, printre care miniştri, şi-au prezentat marţi demisia, iar un consilier prezidenţial a fost demis înainte de anunţul unei remanieri majore a guvernului după doi ani şi jumătate de război cu Rusia.

Mai mulţi miniştri şi-au prezentat deja demisiile marţi seară, în special cei ai industriei strategice, Oleksandr Kamişin – responsabil pentru producţia de armament, justiţiei, Denis Maliuska, şi mediului, Ruslan Strileţ.

Tags: demisieDmitro KulebaRada SupremaRuslan Stefanciuk
Război in Ucraina