New York Times: Donald Trump, alături de fraţii săi, şi-a ajutat părinţii să scape de impozitare

Publicat:

UPDATE: Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost implicat alături de fraţii săi în manevre fiscale suspecte prin care părinţii săi au evitat impozitarea, scrie marţi cotidianul New York Times, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Ancheta ziarului se bazează pe circa 200 de declaraţii fiscale obţinute de jurnalişti şi arată că Trump a primit sume mari de bani – echivalente cu 413 milioane de dolari la valoarea actuală – din afacerile imobiliare ale tatălui său.


Citeşte şi: Două pachete cu ricină au fost trimise la Pentagon. Un alt colet suspect îl avea ca destinatar pe Donald Trump

Avocatul lui Trump, Charles Harder, a declarat că informaţiile publicate de New York Times sunt inexacte.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a susţinut că ancheta este “înşelătoare” şi că Internal Revenue Service (fiscul american) a revizuit şi aprobat de decenii tranzacţiile implicate.

Potrivit televiziunii CNBC, un purtător de cuvânt al departamentului fiscal al statului New York a confirmat că acuzaţiile sunt în curs de examinare.

Experţi în domeniul fiscal citaţi de New York Times afirmă că este puţin probabilă inculparea lui Trump, deoarece din punct de vedere penal faptele s-au prescris; ar fi posibilă însă o amendă civilă pentru fraude fiscale, pentru care nu există termen de prescripţie.

Ziarul reaminteşte că Donald Trump a susţinut, inclusiv în campania electorală, că şi-a câştigat averea prin eforturile proprii, după ce şi-a început afacerile în domeniul imobiliar doar cu ajutorul unui mic împrumut de la tatăl său, Fred Trump. Ancheta jurnalistică aduce argumente potrivit cărora mare parte din banii preşedintelui provin din evaziunea fiscală a părinţilor săi, prin intermediul unei corporaţii-fantomă a fraţilor Trump. 

Ştire iniţială: Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost implicat alături de fraţii săi în manevre fiscale suspecte prin care părinţii săi au evitat impozitarea, scrie marţi cotidianul New York Times, citat de Reuters.

Ancheta ziarului se bazează pe circa 200 de declaraţii fiscale obţinute de jurnalişti şi arată că Trump a primit sume mari de bani – echivalente cu 413 milioane de dolari la valoarea actuală – din afacerile imobiliare ale tatălui său.

Citește și : Mike Pompeo va face o vizită la Phenian la sfârşitul săptămânii

Avocatul lui Trump, Charles Harder, a declarat că informaţiile publicate de New York Times sunt inexacte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dezmințire în legătură cu informațiile virale referitoare la un caz înregistrat la frontiera moldo-ucraineană

Dezmințire în legătură cu informațiile virale referitoare la un caz înregistrat la frontiera moldo-ucraineană În legătură cu informațiile virale referitoare la un caz înregistrat la...

Comandant rus, ‘ciuruit’ de către propriii săi militari. Unsprezece gloanțe au tras în el

Comandant rus, 'ciuruit' de către propriii săi militari. Unsprezece gloanțe au tras în el Comandantul unei unități ruse care luptă în Ucraina a fost „ciuruit”...

Locuitorii și oaspeții capitalei sunt așteptați la Festivalul „Te Salut, Chișinău!”

Locuitorii și oaspeții capitalei sunt așteptați la Festivalul „Te Salut, Chișinău!” Festivalul „Te Salut, Chișinău!” începe vineri, la ora 19.00, pe strada pietonală Eugen Doga din capitală....

Doi călători, depistați în flux cu documente falsificate

Doi călători, depistați în flux cu documente falsificate În cadrul unui control suplimentar, polițiștii de frontieră au descoperit asupra unui cetățean al Siriei, dar și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.