Uraganul Elsa a produs întreruperi ale furnizării de energie electrică şi alte pagube materiale în Barbados

Publicat:

Uraganul Elsa a provocat întreruperi ale alimentării cu energie electrică, a smuls acoperişuri, a dezrădăcinat copaci şi a produs inundaţii, vineri, în statul insular Barbados, transmite Reuters, potrivit agerpres

Ministrul de interne din Barbados, Wilfred A. Abrahams, le-a cerut conaţionalilor să se adăpostească în case.


Citește și : Cehia introduce teste PCR la intrarea în țară pentru persoanele nevaccinate

Furtuna Elsa s-a intensificat ajungând la intensitatea de uragan în cursul zilei de vineri, pe când se afla la aproximativ 64 kilometri vest de Barbados. Conform Centrului Naţional american pentru Uragane (NHC), Elsa aduce vânturi care suflă susţinut cu 120 km/h şi prezintă intensificări de până la 140 km/h.

Ministrul citat a precizat că majoritatea pagubelor s-au produs în partea de sud a insulei. Deocamdată nu au fost semnalate victime.

Sâmbătă Elsa va ameninţa în principal o parte din Haiti şi Republica Dominicană, pentru care NHC a emis avertismente. Uraganul ar putea lovi marţi coasta Floridei însă până atunci îşi va pierde o mare parte din intensitate, conform meteorologilor.

Citește și : Consiliul UE va organiza un summit dedicat relațiilor cu China și cu țările balcanice

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

29 septembrie, Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare. Cât risipim anual

29 septembrie, Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare. Cât risipim anual Ziua internaţională de conştientizare a risipei alimentare (ONU) se sărbătoreşte la 29 septembrie....

Peste 80 de tone de bombe folosite în atacul israelian asupra lui Nasrallah la Beirut

Peste 80 de tone de bombe folosite în atacul israelian asupra lui Nasrallah la Beirut Bombe cântărind în total peste 80 de tone au fost...

Mușchii unei femei au explodat după sala de forță: Ce greșeală a făcut

Mușchii unei femei au explodat după sala de forță: Ce greșeală a făcut După un antrenament la sala de forță, o femeie din SUA a...

Zelenski, despre rezultatele vizitei sale în SUA: ‘Am primit sprijin deplin pentru planul nostru de pace’

Zelenski, despre rezultatele vizitei sale în SUA: 'Am primit sprijin deplin pentru planul nostru de pace' Ucraina a primit sprijin deplin pentru planul său de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.