Uraganul Helene face victime în Statele Unite

Publicat:

Uraganul Helene face victime în Statele Unite

Uraganul Helene a făcut două victime, vineri, în timpul trecerii sale prin statul american Georgia, după ce a ucis o persoană în Florida, au anunţat autorităţile locale citate de AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Guvernatorul Georgiei, Brian Kemp, a declarat că două persoane au murit în centrul acestui stat şi a făcut apel la toţi locuitorii “să se pregătească pentru noi efecte ale uraganului Helene, să rămână vigilenţi şi să se roage pentru toate persoanele afectate”, într-un mesaj publicat pe reţeaua socială X.


Citeşte şi: Alertă aeriană în România! Un grup de drone a fost reperat aproape de graniţă – Stiripesurse.md

Potrivit mass-media locale, care-l citează pe Steve Adams, directorul Agenţiei pentru managementul situaţiilor de urgenţă din comitatul Wheeler, cele două victime, un bărbat şi o femeie, au murit după ce rulota în care se aflau a fost luată de o tornadă.

Uraganul Helene face victime în Statele Unite

“Rulota a traversat autostrada (împinsă) de tornadă, lovind două vehicule, înainte de a ateriza într-un câmp”, a relatat la rândul său postul WTOC-TV.

De asemenea, guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, a declarat că o persoană a murit în timp ce se afla la volan în oraşul de coastă Tampa.

“Am primit un raport despre un deces pe drum. O maşină (…) din Tampa a fost lovită de un panou căzut pe autostradă”, a precizat DeSantis într-o conferinţă de presă dedicată uraganului Helene.

Uraganul Helene face victime în Statele Unite

“Acest lucru demonstrează condiţiile foarte periculoase de acolo”, a adăugat el, avertizând că “nu este momentul pentru ieşit afară”.

Peste 55 de milioane de americani sunt vizaţi de o alertă meteorologică în contextul trecerii uraganului Helene, fiind emise avertismente de tornadă în nordul Floridei, Georgia şi Carolina de Nord şi Carolina de Sud.

Serviciul naţional de meteorologie (NWS) a declarat că regiunea aflată pe traiectoria furtunii ar putea fi grav afectată, cu inundaţii fără precedent în ultimul secol.

Uraganul Helene face victime în Statele Unite

Uraganul Helene a slăbit din intensitate vineri, după ce a lovit coasta de sud-est a Statelor Unite, însă rămâne “extrem de periculos”, după cum au avertizat anterior autorităţile, în timp ce avansează spre interiorul ţării, lăsând în urmă drumuri şi case inundate.

“Uraganul Helene este acum un uragan de categoria a 2-a”, a anunţat pe reţeaua X departamentul NWS din Tallahassee, capitala Floridei.

Helene a atins uscatul joi seară, în Florida, cu intensitatea unui uragan de categoria a 4-a pe scara Saffir-Simpson (cu cinci trepte de intensitate). 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Concursul pentru șefia Metalferos: O singură candidatură validată, fost lider PAS

Concursul pentru șefia Metalferos: O singură candidatură validată, fost lider PAS La proba interviului pentru funcția de șef al întreprinderii Metalferos a fost admis un...

Kuleba acuză Rusia: Senatorul american a fost păcălit printr-un deepfake

Kuleba acuză Rusia: Senatorul american a fost păcălit printr-un deepfake Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, a declarat astăzi că senatorul american Ben Cardin...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Grănicerii letoni raportează presiuni continue la frontiera cu Belarusul

Grănicerii letoni raportează presiuni continue la frontiera cu Belarusul Letonia continuă să înregistreze numeroşi migranţi care încearcă să treacă frontiera din Belarus, a declarat vineri...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.