Uraganul Ian continuă să scadă în intensitate sâmbătă în sud-estul SUA; zeci de victime în Florida

Publicat:

Uraganul Ian a continuat să scadă în intensitate sâmbătă în sud-estul Statelor Unite, după ce a provocat inundaţii în Carolina de Sud şi a devastat zone întinse din Florida, unde a provocat zeci de victime, relatează AFP, potrivit agerpres.  

Autorităţile din Florida au confirmat vineri seara un nou bilanţ de 23 de morţi, majoritatea persoane în vârstă care au murit prin înec.


Citește și : ALERTĂ la Bruxelles! Un plic cu pudră albă a fost găsit la sediul Comisiei Europene

Unele mass-media americane au menţionat un bilanţ al deceselor mult mai mare, canalul de televiziune CNN anunţând 45 de morţi.

După ce a devastat Florida, furtuna Ian s-a îndreptat spre Carolina de Sud, unde a atins uscatul în apropiere de Georgetown, ca uragan de categoria 1, însoţit de vânturi de până la 140 km/h, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane (NHC) din Miami.

Deşi apoi a slăbit în intensitate până la nivelul de furtună post-tropicală (vânturi de până la 110 km/h), ploile sale au provocat viituri în acest stat şi în Carolina de Nord, unde unele zone ar putea primi până la 20 cm de precipitaţii.

Citește și : Turcia vrea să trimită mai multe arme Ciprului de Nord

Preşedintele Joe Biden le-a cerut locuitorilor să ţină seama de apelurile la prudenţă din partea oficialilor locali. În Carolina de Sud, autorităţile au îndemnat populaţia să nu conducă pe drumurile inundate.

Este de aşteptat ca Ian să “continue să scadă în intensitate în cursul nopţii şi să se disipeze deasupra vestului Carolinei de Nord sau a Virginiei mâine seară”, sâmbătă, a anunţat Centrul pentru uragane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să ‘antreneze’ bacterii pentru a restaura frescele din biserici

Cum au ajuns o mamă și fiica ei să 'antreneze' bacterii pentru a restaura frescele din biserici În timp ce microbiologul spaniol Pilar Bosch căuta...

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed

Prințesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohammad Al-Fayed Jurnalistul Richard Kay a dezvăluit că a avertizat-o pe Prințesa Diana despre...

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA

O femeie a recunoscut că a condus o rețea de proxenetism pentru politicienii din SUA O femeie de 42 de ani a recunoscut că a...

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul Poluarea cu particule de microplastic (particule cu dimensiuni de la 5 milimetri până la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.