StiripesurseȘtirile zileiUraganul Ian prinde putere şi se îndreaptă spre vestul Cubei

Uraganul Ian prinde putere şi se îndreaptă spre vestul Cubei

Publicat:

Uraganul Ian a crescut în intensitate până la categoria a 3-a pe scara Saffir-Simpson cu cinci trepte şi urmează să atingă în scurt timp uscatul în vestul Cubei, a anunţat marţi Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, informează Reuters, potrivit agerpres.

Uraganul se află la o distanţă de aproximativ 55 km sud de oraşul Pinar Del Rio Cuba, fiind însoţit de viteze ale vântului de până la 185 km/h, conform NHC.

Citește și: NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire – Black News

Primele rafale de vânt aduse de uraganul Ian au început să se facă simţite pe coasta de sud a Cubei luni seara când autorităţile s-au grăbit să evacueze locuitorii, să asigure ambarcaţiunile şi să ia măsuri de protecţie a clădirilor pe fondul avertizărilor de furtună periculoasă.

Guvernul din Cuba a suspendat serviciile feroviare interprovinciale şi de autobuz în jumătatea vestică a insulei.


Autorităţile au declarat că monitorizează, de asemenea, barajele îmbătrânite, multe dintre acestea apropiindu-se deja de capacitatea maximă înainte de furtună.

Potrivit meteorologilor, odată ce Ian va părăsi vestul Cubei ar putea ajunge în zona Tampa Bay din Florida, vineri dimineaţă, sau ar putea vira în direcţie nord-vestică spre regiunea Florida Panhandle.

Administraţia Biden a declarat luni urgenţă de sănătate publică pentru acest stat american şi a indicat că se colaborează cu autorităţile locale pentru acordarea de sprijin.

Citește și: Mexicanii cer dreptate pentru cei ’43’ de la Ayotzinapa: ‘Armata ŞTIE!’ – Black News

Atât Cuba, cât şi Florida au fost afectate în ultimii ani de uragane cu precipitaţii mai abundente şi vânturi mai intense, puse de unii experţi pe seama schimbărilor climatice.

Citeşte şi:  Trafic suspendat în centrul Capitalei

Există, de asemenea, dovezi conform cărora schimbările climatice determină o deplasare mai lentă a furtunilor, care aduc astfel cantităţi mai mari de precipitaţii într-un singur loc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care întârzie mereu fără să vrea au aceste caracteristici, potrivit psihologiei

În ultimele luni s-a popularizat foarte mult un cuvânt foarte special de origine suedeză care definește persoanele care întârzie mereu fără să vrea: tidsoptimist. Cei...

Meta, anchetă antitrust: ‘Abuz de poziție dominantă pe WhatsApp’

Meta face obiectul unei anchete antitrust pentru presupuse încălcări ale normelor europene în materie de concurență. Ancheta lansată în iulie de Autoritatea Antitrust împotriva Meta...

Directorul FBI din SUA le-a oferit cadou pistoale 3D unor oficiali din Noua Zeelandă

Directorul FBI, Kash Patel, le-a oferit în dar pistoale printate cu tehnologie 3D unor înalți oficiali din Noua Zeelandă. Aceștia s-au văzut nevoiți să...

Fostul papamobil al lui Francisc a fost transformat în clinică mobilă pentru copiii din Gaza

Vehiculul folosit de Papa Francisc în vizita sa la Betleem din 2014 a fost transformat într-o clinică mobilă destinată copiilor din Gaza, proiect sprijinit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.