X

Uraganul Lane s-a îndepărtat de coastele insulelor Hawaii

Uraganul Lane, retrogradat sâmbătă la categoria de furtună tropicală, s-a îndepărtat de coastele insulelor Hawaii după ce a adus ploi cantitative, care nu au provocat nicio victimă, sau pagube semnificative, relatează AFP, potrivit agerpres.

Lane, care s-a apropiat de ţărmul arhipelagului ca uragan de categoria a 5-a (maximă) a slăbit din intensitate până la transformarea vineri seara în furtună tropicală.

Citește și : Bilanţul inundaţiilor din sudul Indiei a ajuns la 445 de morţi

Sâmbătă seară se afla la distanţă de 300 km sud-vest de Honolulu şi continua să se deplaseze spre vest cu viteza de 15 km/h. Alertele au fost ridicate, cu excepţia riscului de inundaţii, iar sâmbătă după-amiază toate porturile şi aeroporturile au redevenit funcţionale.

Trecerea lui Lane a provocat mai puţine pagube decât se aştepta, provocând câteva inundaţii şi alunecări de teren
care au produs blocaje pe principalele drumuri ale arhipelagului.

Ploile sunt aşteptate să cadă şi în cursul zilei de duminică, astfel încât riscul inundaţiilor şi alunecărilor de teren este în continuare prezent, potrivit prognozei meteo.

Citește și : SUA duc un război psihologic împotriva Iranului şi partenerilor săi de afaceri (Zarif)

Ultimul uragan ca importanţă care a afectat insulele Hawaii este uraganul Iniki, din 1992, care a provocat moartea a 6 persoane şi a provocat pagube estimate la miliarde de dolari.

Tags: furtuna tropicalahawaiiLanepagubeploi
Categorii: Știrile zilei