Uraganul Michael loveşte cu toată puterea coasta de sud-est a SUA. Vântul bate la rafală cu 250 km/h – VIDEO

Publicat:

Uraganul Michael, care a lovit cu toată forţa nord-vestul Floridei, provocând cel puţin decesul unei persoane, îşi continua miercuri seara (ora locală) cursa sa devastatoare în Georgia vecină, transmite AFP, potrivit agerpres.

Oficiali din comitatul Gadsden, Florida, au semnalat agenţiei menţionate că o persoană şi-a pierdut viaţa în urma furtunii.


Citeşte şi: Cutremur puternic în estul îndepărtat al Rusiei

Chiar dacă a scăzut în intensitate, fiind retrogradat în categoria 1, pe o scară de 5, la ora 00,00 GMT, uraganul Michael se deplasează în continuare cu vânturi foarte puternice, de 150 km/h, deasupra sud-vestului Georgiei.

La Panama City, pe litoralul Floridei, un zid de apă şi vânturi puternice s-au dezlănţuit timp de aproape trei ore, împrăştiind resturi peste tot.

Când uraganul a lovit violent acest stat cu vânturi de 250 km/h, miercuri, în jurul orei 17,30 GMT, respectiva localitate de circa 35.000 de locuitori a fost una din primele zone afectate de această forţă a vântului, ce a atins valori nemaiîntâlnite de la uraganul Andrew din 1992.

De asemenea, imagini postate pe reţelele sociale arată o parte din Mexico Beach, la circa 30 de km, sub mai mulţi metri de apă, cu case scufundate până la acoperiş.

Guvernatorul Floridei, Rick Scott, a apreciat uraganul ca fiind unul “monstruos”, iar preşedintele Donald Trump a spus se va duce foarte curând în Florida.

Conform serviciilor de urgenţă din acest stat, la ora 20,45 GMT, aproximativ 192.000 de locuinţe nu mai aveau curent.

Citeşte şi: Mike Pompeo, nemulţumit de acordul militar încheiat între cele două Corei

Zeci de refugii au fost deschise pentru a primi miile de locuitori ce au fugit din calea uraganului.

Uraganul Michael a trecut în doar două zile de la statutul de furtună tropicală la cel de uragan de categoria 4, pe o scară de 5, luând prin surprindere toţi meteorologii, a explicat pentru AFP Philip Klotzbach, meteorolog specialist în uragane la Colorado State University.

“A venit de nicăieri, s-a dezvoltat în cursul weekendului şi n-a atras cu adevărat atenţia până ieri”, a spus acesta.

Uraganul a lovit violent Florida cu vânturi de 250 km/h, ceea ce îl face aproape de categoria 5, care începe la 252 km/h.

Niciodată în istoria meteorologică de când se fac măsurători, un uragan nu a lovit Statele Unite continentale în octombrie cu o asemenea viteză, a arătat Klotzbach, luna octombrie corespunzând finalului sezonului de uragane, care durează din iunie până în noiembrie.

Uraganul Michael se deplasează cu 28 km/h spre nord-est. Specialiştii preconizează că va ajunge în centrul Georgiei joi dimineaţa, după care se va îndrepta spre Atlantic vineri dimineaţa.

Citește și : Trump spune că a discutat „la cel mai înalt nivel” cu autorităţile saudite despre dispariţia jurnalistului Khashoggi

Donald Trump a aprobat marţi starea de urgenţă în 35 de comitate din Florida, permiţând deblocarea de mijloace materiale suplimentare.

Oficialii din statele vecine Alabama şi Georgia au declarat de asemenea starea de catastrofă. Carolina de Nord, afectată la mijlocul lui septembrie de uraganul Florence care a ucis 40 de oameni şi a cauzat pagube de miliarde de dolari, a fost plasată în stare de alertă.

Florida a mai fost lovită dur de uraganul Irma în urmă cu un an, aminteşte AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro

Trei pensionare, victime ale escrocilor. Au pierdut prin înșelătorie 35 de mii de euro Escrocheria cunoscută sub numele de „Ruda implicată în accident” continuă să...

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a...

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.