X

Uraganul Rick se apropie de coastele sudice ale Mexicului

Uraganul Rick, care s-a format în Oceanul Pacific, se apropie de coastele sudice ale Mexicului şi urmează să crească în intensitate în cursul zilei de duminică, a anunţat Centrul naţional pentru uragane (NHC) din Statele Unite, citat de AFP, potrivit agerpres

Sâmbătă la ora 15:00 GMT, acest uragan se afla la o distanţă de 300 de kilometri sud-est de Acapulco, un oraş din statul mexican Guerrero, şi se deplasa cu 11 kilometri/oră, generând vânturi care atingeau viteze de peste 130 de kilometri/oră, potrivit specialiştilor de la NHC.

Citește și : Curtea Supremă a SUA va examina la 1 noiembrie legea avortului în Texas

“O intensificare rapidă este prevăzută pentru următoarele 24 de ore, iar Rick va deveni un uragan puternic duminică”, ziua în care se va apropia de coastele mexicane, a precizat NHC.

Centrul de meteorologie din Mexic a prognozat ploi importante în sudul şi sud-estul ţării, precum şi valuri cu înălţimi de 2-4 metri în largul statului Guerrero.

Mexicul este lovit cu regularitate de cicloane şi furtuni tropicale, pe ambele sale coaste – pacifică şi atlantică.

Citește și : Luxemburg permite cultivarea la scară redusă şi pentru uz personal

În acest an, cel mai devastator uragan a fost Grace, care a provocat 11 decese în statele Veracruz şi Puebla, pe 21 august.

La sfârşitul lunii august, două persoane au fost date dispărute după sosirea uraganului Nora în statul Jalisco, pe ţărmul Oceanului Pacific, iar uraganul Pamela a provocat pe 13 septembrie pagube materiale în statul Sinaloa.

Tags: mexicOceanul PacificStatele Uniteuragan
Categorii: Știrile zilei