X

Uraganul Willa a devastat coasta vestică a Mexicului, însă nu a făcut victime omeneşti

Uraganul Willa a dezrădăcinat copaci, a provocat întreruperi ale sistemelor de alimentare cu energie electrică şi a obligat şcolile să îşi suspende cursurile în Mexic, însă pare să nu fi făcut victime omeneşti, au anunţat miercuri autorităţile locale, citate de DPA, potrivit Agerpres.

Willa, inclus în categoria 3 pe scala uraganelor, a ajuns la ţărm marţi seară, după ce s-a abătut asupra coastei vestice a Mexicului cu vânturi de până la 195 de kilometri pe oră. Apoi, Willa s-a transformat într-o furtună tropicală.

Citește și : Dispozitivul exploziv primit la redacţia CNN din New York îl viza pe fostul director CIA John Brennan (surse)

“Din fericire, nu a trebuit să plângem pierderi de vieţi umane”, a declarat Quirino Ordaz Coppel, guvernatorul statului mexican Sinaloa, pentru compania media Televisa.

Totuşi, furtuna a avariat un spital în oraşul Escuinapa şi a întrerupt aprovizionarea cu electricitate şi cu apă potabilă în mai multe zone, a precizat acelaşi guvernator mexican.

Copaci şi stâlpi de electricitate căzuţi pe sol au blocat mai multe drumuri, făcând ca anumite localităţi să devină izolate.

Aproximativ 4.250 de persoane au fost evacuate din statele Sinaloa, Nayarit şi Jalisco, potrivit Radio Formula, care l-a citat pe Luis Felipe Puente, coordonatorul Protecţiei Civile.

Cursurile şcolare au fost suspendate în şapte localităţi din Sinaloa. La fel s-a întâmplat în anumite oraşe din Nayarit, Durango şi Jalisco.

Citește și : Mohammed bin Salman: Toţi criminalii responsabili de asasinarea jurnalistului Khashoggi vor fi aduşi în faţa justiţiei

Pagubele materiale provocate de uraganul Willa urmează să fie evaluate în perioada următoare.

Willa a cauzat apariţia unor valuri ce au atins înălţimi de până la şase metri la ţărm. Autorităţile mexicane rămân în alertă pentru posibile ploi abundente şi inundaţii.

Tags: electricitateEscuinapamexicSinaloavictimeWilla
Categorii: Știrile zilei