X

URGIE în India! Un baraj a cedat și puhoiul de apă a ucis cel puţin şapte persoane – VIDEO

Cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi circa 20 sunt date dispărute după ce ploile abundente au provocat fisurarea unui mic baraj din statul indian Maharashtra, situat în vestul ţării, au declarat miercuri oficialii locali, citaţi de dpa, potrivit agerpres.

Ploile musonice înregistrate în ultimele trei zile au afectat puternic regiunea de coastă a statului Maharashtra, inclusiv hub-ul financiar Mumbai, peste 30 de persoane pierzându-şi viaţa în urma prăbuşirii unui zid şi a mai multor case, dar şi a înecului şi a electrocutării.


Citeşte şi: ‘OMUL lui Merkel’ va fi noul preşedinte al Comisiei Europene

Marţi noapte, o fisură survenită la barajul Tiware din districtul Ratnagiri a dus la inundarea satelor din aval, iar cel puţin 12 case au fost luate de ape.

“Până în prezent s-au descoperit şapte trupuri neînsufleţite şi cel puţin 19-22 persoane sunt date dispărute”, a precizat Girish Mahajan, ministrul pentru resursele hidrologice din statul Maharashtra.

O echipă a Forţei Naţionale de Răspuns la Dezastre a ajuns la faţa locului şi a oferit asistenţă administraţiei locale şi poliţiei la operaţiunile de salvare, a declarat un responsabil din cadrul poliţiei locale, Vishal Gaikwad.

“Sătenii sunt mutaţi în locuri mai sigure şi situaţia este sub control”, a precizat Gaikwad.

Cu o vechime de 15 ani, barajul Tiware a fost reparat acum un an, a informat postul de ştiri NDTV.


Citeşte şi: Charles Michel îi ia locul lui Tusk la conducerea Consiliului European

Guvernul statului Maharashtra a solicitat o investigaţie pentru a afla ce a provocat fisura, a adăugat Mahajan.

Mumbai-ul şi alte zone de pe coasta acestui stat s-au confruntat cu cele mai ample precipitaţii din ultimul deceniu într-o perioadă de 24 de ore luni şi marţi, a indicat Departamentul meteorologic.

Departamentul prognozează şi mai multe ploi pentru această regiune şi în zonele centrale şi estice ale Indiei, pe măsură ce musonul traversează şi alte regiuni din ţară.

Tags: barajbarajul Tiwaredistrictul RatnagiriIndiaMaharashtraMumbai
Categorii: Știrile zilei