Ursula von der Leyen asigură Finlanda de solidaritatea totală a UE, în contextul disputei dintre Occident şi Rusia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat asigurări joi Finlandei că blocul comunitar va fi alături de ea, în contextul disputei dintre Occident şi Rusia din cauza Ucrainei, relatează dpa, potrivit agerpres

Finlanda a arătat mereu solidaritate în calitate de membru al UE şi, de aceea, se poate baza pe solidaritatea totală a UE acum, a declarat von der Leyen, după o întâlnire cu premierul finladez Sanna Marin la Helsinki.

Citește și : Defrişările din pădurea amazoniană au ajuns la un nivel record

Finlanda are o frontieră mai lungă cu Rusia decât oricare alt stat UE şi, deşi nu este membră a NATO, are legături strânse cu alianţa militară.

Preşedinta Comisiei Europene şi-a exprimat speranţa că această criză privind Ucraina declanşată de Rusia va putea fi soluţionată prin diplomaţie şi dialog.

Ea a adăugat că, în eventualitatea unei noi agresiuni militare împotriva Ucrainei, vor exista sancţiuni financiare şi economice, dar a precizat că speră că Rusia se va întoarce pe “calea păcii şi dialogului”.

Citește și : Comisia Europeană propune prelungirea folosirii certificatului verde

La rândul ei, Sanna Marin a spus că unicul mod de a găsi soluţii paşnice este dialogul. “Vrem cu toţii ca Rusia să dezescaladeze situaţia şi vrem să găsim moduri paşnice de a ieşi din asta”, a spus ea.

This post was last modified on 03/02/2022 19:58 19:58

Tags: finlandaoccidentrusiaUEUrsula Von Der Leyen
Categorii: Diaspora