X

Ursula von der Leyen aşteaptă o nouă propunere de comisar din partea României în următoarele zile

Ursula von der Leyen, preşedintele-ales al Comisiei Europene, aşteaptă o nouă propunere de comisar din partea României în următoarele zile, în condiţiile în care Ungaria şi Franţa au desemnat deja alte persoane după respingerea candidaţilor de către Parlamentul European, potrivit mediafax.

“Îl voi invita pe candidatul francez la un interviu oficial cât mai curând, pentru a discuta detaliat”, a declarat Ursula von der Leyen, conform agenţiei DPA şi ste-ului Volksstimme.de, observând că acum lipseşte doar prpunerea din partea României şi că aşteaptă un nou nume în următoarele zile.

Citește și : Preşedintele bolivian Evo Morales revendică victoria în alegerile prezidenţiale

Administraţia Emmanuel Macron l-a propus pe Thierry Breton ca reprezentant în Comisia Europeană, după ce prima propunere a Parisului, Sylvie Goulard, a fost respinsă de Parlamentul European.

La rândul său, Ungaria l-a propus pe Oliver Varhelyi după respingerea lui Laszlo Trocsanyi în Parlamentul UE.

Guvernul Viorica Dăncilă l-a desemnat pe Dan Nica pentru postul de comisar european, după respingerea Rovanei Plumb de către Parlamentul UE.

Citește și : Stoltenberg: Nu au fost solicitări pentru o prezenţă a NATO în nord-estul Siriei

Tags: comisia europeanaEmmanuel MacronfrantaSylvie GoulardThierry BretonUngariaUrsula Von Der Leyen
Categorii: Diaspora