X

Ursula von der Leyen critică ‘reflexul iniţial’ de ‘fiecare pentru el’ abordat de statele UE

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a denunţat joi “reflexul iniţial” al statelor membre de a ridica bariere în cadrul UE pentru a lupta împotriva răspândirii coronavirusului, salutând în acelaşi timp răspunsul blocului comunitar care a urmat, relatează AFP, potrivit agerpres.

“O criză fără frontiere nu poate fi rezolvată ridicând bariere între noi. Şi, totuşi, acesta a fost exact primul reflex pe care l-au avut numeroase ţări europene”, şi-a exprimat regretul preşedinta CE într-un discurs susţinut în Parlamentul European, cu ocazia unei reuniuni excepţionale la Bruxelles.

Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

Şefa executivului comunitar s-ar prezentat într-o sală de plen aproape goală a PE, în contextul în care legislativul a introdus proceduri excepţionale pentru ca eurodeputaţii să poată vota de la distanţă măsurile de urgenţă adoptate de UE în încercarea de a atenua consecinţele negative ale pandemiei.

“Niciun stat membru nu poate gestiona singur această criză”, a subliniat Ursula von der Leyen.

“Într-un moment în care Europa are cu adevărat nevoie să dea dovadă de spiritul lui ‘toţi pentru unul’, prea multe persoane au răspuns mai întâi printr-un ‘doar pentru mine’. Şi când Europa a trebuit cu adevărat să dea dovadă că nu este o ‘Uniune pentru zilele frumoase’, prea multe persoane au refuzat într-o primă fază să îşi împartă umbrela”, a mai afirmat ea, fără a numi vreo ţară în mod special.

La începutul crizei, Germania şi Franţa au luat măsuri de restricţionare a exporturilor de materiale de protecţie, după care au revenit asupra deciziilor, reaminteşte AFP.

“Însă nu a fost nevoie de mult timp ca unii să conştientizeze consecinţele acţiunii lor necoordonate. De aceea am luat în ultimele săptămâni măsuri excepţionale şi extraordinare pentru a coordona şi pune în aplicare acţiunea care se impunea”, a mai declarat şefa CE.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Parlamentul European urmează să îşi exprime joi votul asupra a trei dintre măsurile de urgenţă propuse de Comisia Europeană: suspendarea temporară a regulilor privind sloturile de pe aeroporturi (pentru a pune capăt zborurilor goale din cauza pandemiei), Iniţiativa de investiţii ca reacţie la coronavirus (mobilizarea a 37 de miliarde de euro din fonduri ale UE) şi extinderea Fondului de Solidaritate al UE pentru a acoperi urgenţele sanitare.

Într-un discurs în care le-a adus un omagiu celor care continuă să lucreze în timpul crizei, nu doar personalul medical, dar şi casieri, curieri, angajaţii serviciilor de salubritate sau transportatori, Ursula von der Leyen a îndemnat: “haideţi să acţionăm împreună cu o inimă mare, nu cu 27 de inimi mici”.

Tags: comisia europeanacoronavirusParlamentul EuropeanUrsula Von Der Leyen
Categorii: Diaspora