Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

Publicat:

Ţările occidentale au adoptat un nou set de sancţiuni împotriva Moscovei după invazia Ucrainei, în special prin decizia de a exclude numeroase bănci ruseşti din platforma interbancară Swift, scrie news.ro .  

Sunt vizate “toate băncile ruseşti deja sancţionate de comunitatea internaţională, precum şi, dacă este cazul, celelalte instituţii”, a precizat purtătorul de cuvânt al guvernului german, a cărui ţară prezidează în prezent G7.


Citește și: SUA anunţă sancţiuni directe împotriva lui Putin şi Lavrov

Aceste măsuri au fost luate de Statele Unite, Franţa, Germania, Marea Britanie, Canada, Italia şi Comisia Europeană.

Aliaţii occidentali spun că se vor “angaja, de asemenea, să impună măsuri restrictive care să împiedice Banca Centrală Rusă să-şi desfăşoare rezervele internaţionale în moduri care să submineze impactul sancţiunilor noastre”.

De asemenea, va fi limitată capacitatea oligarhilor ruşi de a cumpăra cetăţenie în alte ţări. “Ne angajăm să acţionăm împotriva oamenilor şi entităţilor care facilitează războiul din Ucraina şi activităţile dăunătoare ale guvernului rus. În mod specific, ne angajăm să luăm măsuri pentru a limita vânzarea cetăţeniei – aşa-numitele paşapoarte de aur – care să permită ruşilor bogaţi conectaţi la guvernul rus să devină cetăţeni ai ţărilor noastre şi să obţină acces la sistemele noastre financiare”.

Citește și: Zelenski îi îndeamnă pe ucraineni să nu depună armele şi să apere Kievul: ‘Ne vom apăra ţara!’ – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Vizita lui Ciolacu dă peste cap traficul din Capitală

Vizita lui Ciolacu dă peste cap traficul din Capitală Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, întreprinde astăzi, 4 octombrie, o vizită în Republica Moldova.  Potrivit unui comunicat al...

Vrancea s-a zguduit din nou. Cât de puternic a fost seismul

Vrancea s-a zguduit din nou. Cât de puternic a fost seismul Un cutremur cu magnitudinea 4,2 pe Richter s-a înregistrat, în această dimineață în zona...

METEO// Ne așteaptă o zi însorită cu temperaturi generoase

METEO// Ne așteaptă o zi însorită cu temperaturi generoase Vremea continuă să se încălzească. Meteorologii ne promit o zi cu mult soare și valori termice...

Kim Jong Un NU va ezita să apese ‘butonul nuclear’ în cazul unui atac

Kim Jong Un NU va ezita să apese 'butonul nuclear' în cazul unui atac Coreea de Nord va folosi "fără ezitare" arma atomică în cazul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.