Ursula von der Leyen: UE va dona cel puţin 100 de milioane de doze de vaccinuri pentru programul COVAX

Uniunea Europeană intenţionează să doneze cel puţin 100 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 pentru iniţiativa COVAX până la sfârşitul anului, a declarat vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, relatează dpa, potrivit agerpres.  

Ea a anunţat decizia la Summitul privind criza sanitară globală, o întâlnire prin videoconferinţă a statelor din grupul G20 organizată de Comisia Europeană şi Italia.

Citește și : Certificatul verde digital al UE ar trebui să fie funcţional de la 1 iulie

Programul COVAX este un efort susţinut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a livra vaccinuri celor mai nevoiaşi oameni din lume, care a fost însă afectat de criza de vaccinuri.

Criza coronavirusului a arătat importanţa cooperării internaţionale în lupta împotriva pandemiei, a declarat premierul italian Mario Draghi în discursul său de deschidere.

UE şi Italia, care în prezent deţine preşedinţia G20, organizează summitul pentru a le permite participanţilor să facă schimb de experienţe acumulate în timpul pandemiei.

Citește și : Talibanii au preluat controlul asupra încă unui district strategic din Afganistan

 

Obiectivul summitului online este convenirea unei “Declaraţii de la Roma”, un document care stabileşte orientările pentru prevenirea unor viitoare crize sanitare şi asigurarea unei mai bune pregătiri pentru astfel de cazuri.

This post was last modified on 21/05/2021 16:05 16:05

Tags: covid-19uniunea europeanaUrsula Von Der Leyenvaccin
Categorii: Diaspora