Ușa unui avion al companiei Alaska Airlines s-a desprins în timpul zborului: 177 de oameni erau la bord – Video

Publicat:

Ușa unui avion al companiei Alaska Airlines s-a desprins în timpul zborului: 177 de oameni erau la bord – Video

Un zbor al companiei Alaska Airlines cu 177 de persoane la bord a aterizat de urgență, vineri, în statul american Oregon. Pasagerii au declarat că o ușă s-a desprins de pe fuzelaj după decolare. Alaska Airlines reține la sol întreaga flotă de avioane Boeing 737-9 MAX după incident, informează Mediafax.

Zborul a decolat de pe aeroportul Portland în jurul orei 17.00, apoi a revenit “după ce echipajul a raportat o problemă de presurizare”, a scris Administrația Federală a Aviației pe X, fostul Twitter, conform AFP, potrivit stiripesurse.ro.


Citeşte şi:  Schengen – Fostul premier bulgar atacă dur Austria și vorbește despre șantaj: Și noi putem face asta!/ Apel la România

Imaginile postate pe rețelele de socializare arată ușa desprinsă de pe fuzelaj, cu măștile de oxigen de urgență atârnând de tavan.

Se investighează incidentul

Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor, FAA și Alaska Airlines au declarat fiecare că investighează incidentul.

“Aeronava a aterizat în siguranță înapoi pe Aeroportul Internațional Portland cu 171 de oaspeți și 6 membri ai echipajului”, a precizat compania aeriană într-un comunicat.

“Deși acest tip de eveniment este rar, echipajul nostru de zbor a fost instruit și pregătit să gestioneze situația în siguranță”.

Citeşte şi: Turismul în Israel a crescut în 2023 în pofida războiului

Avionul Boeing 737 Max 9 s-a întors la aeroport la 20 de minute după decolare, potrivit FlightAware. Acesta a fost certificat ca fiind apt pentru zbor în luna octombrie, potrivit site-ului de înregistrare al FAA.

Boeing a scris pe X că strânge mai multe informații și că o echipă tehnică este pregătită să sprijine ancheta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public

Atenție, șoferi: Traficul pe unele străzi din capitală, sistat de Ziua Vinului. Cum va circula transportul public Primăria Municipiului Chișinău informează că în zilele de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.