X

Usatîi a început colectarea semnăturilor în fața clădirii Președinției

Usatîi a început colectarea semnăturilor în fața clădirii Președinției

Președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi a început colectarea semnăturilor în fața clădirii Președinției. Comisia Electorală Centrală a înregistrat grupul de inițiativă care va strânge semnături în sprijinul candidaturii liderului Partidului Nostru, Renato Usatîi, pentru funcția de președinte al Republicii Moldova.

Într-o transmisiune LIVE din fața Președinției, Renato Usatîi a anunțat că începe colectarea semnăturilor chiar în fața clădirii în care va lucra după alegerile prezidențiale. El a subliniat că legitimația sa, primită astăzi de la Comisia Electorală Centrală, poartă numărul 000007, iar cifra 7 coincide cu cea a viitorului președinte al Republicii Moldova, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Prima semnătură pe lista de susținători a fost chiar a lui Renato Usatîi. În timpul transmisiunii LIVE, mai mulți trecători s-au oprit pentru a-și manifesta sprijinul față de liderul Partidului Nostru și pentru a-și depune semnătura.

Renato Usatîi a mai anunțat că va fi prezent zilnic în teritoriu pentru a aduna semnături, având ca obiectiv să ajungă în fiecare raion din țară. De asemenea, liderul Partidului Nostru plănuiește să meargă și în străinătate pentru a colecta semnăturile moldovenilor din diasporă.

Grupul de inițiativă care sprijină candidatura lui Renato Usatîi este format din 100 de colectori. În zilele următoare, aceștia vor strânge semnăturile cetățenilor din întreaga țară care susțin candidatura liderului Partidului Nostru la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Tags: MoldovapreşedinţieUsatîi
Politică