Usatîi acuză PAS că se implică în presiuni şi intimidare a primarilor din teritoriu

Publicat:

Preşedintele Partidului nostru (PN), Renato Usatîi, i-a acuzat pe reprezentanţii PAS, aflat la guvernare, că se implică în presiuni şi intimidare a primarilor din teritoriu.

Într-o conferinţă de presă la Chişinău, el a spus că deputatul Gheorghe Iachim şi reprezentantul cancelariei de stat din raionul Sângerei, Cristian Cainarean au mers la primarul satului Ţambula, Mihail Col invitându-l să candideze din partea partidului de la guvernare.


Citește și : Maia Sandu şi-a vândut stiloul cu 6.000 de euro

Potrivit lui Usatîi, în schimb acestuia i s-a promis că vor stinse datoriile administraţiei locale în valoare de 980.000 de lei şi-i vor aloca suplimentar circa patru milioane de lei pentru dezvoltarea satului.

Usatîi i-a numit ticăloşi pe cei de la PAS, cerându-i preşedintelui Maia Sandu şi preşedintelui parlamentului, Igor Grosu, să oprească valul de intimidări la adresa primarilor.

„Voi până pe 6 septembrie trebuie să adunaţi dovezi despre vinovăţia cuiva. A fondatorilor partidelor de hoţi sau de formaţiuni precum „Şansă” şi „Renaştere”. Dacă nu l-aţi găsit pe Şor şi nu l-aţi adus într-un sac negru, atunci din 6 septembrie oamenii au început campania electorală. Încetaţi tentativele de a-i exclude pe oameni din cursa electorală sau să puneţi presiune asupra lor”, a cerut Usatîi.

Citește și : A început marea curăţenie de toamnă în Chişinău

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a...

VIDEO – Postările de pe Facebook ale Victoriei Sanduța, puse în discuție la CSM

VIDEO - Postările de pe Facebook ale Victoriei Sanduța, puse în discuție la CSM Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a propus președintei Republicii Moldova eliberarea...

Alertă falsă cu bombă la AIC. Aeroportul și-a reluat activitatea

Alertă falsă cu bombă la AIC. Aeroportul și-a reluat activitatea Autoritățile anunță că alerta s-a dovedit a fi falsă. Astfel, Aeroportul și-a reluat activitatea în...

Accident cu implicarea unui troleibuz ci zeci de pasageri la bord

Accident cu implicarea unui troleibuz ci zeci de pasageri la bord Un troleibuz cu circa 40 de pasageri la bord a fost implicat într-un accident...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.