Usatîi vorbește despre ‘greșeala lui Spînu’: Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM

Publicat:

Usatîi vorbește despre ‘greșeala lui Spînu’: Este nevoie de o conducere profesionistă, care va dezvolta CFM

Andrei Spînu greșește, atunci când spune că statul nu poate compensa pierderile Întreprinderii Calea Ferată a Moldovei, susține președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi.

„Este o întreprindere strategică și statul trebuie să egaleze angajații CFM cu cei din sectorul bugetar. Salariile angajaților acestei întreprinderi trebuie plătite la fel ca, de exemplu, în cazul angajaților de la Administrația de Stat a Drumurilor. Așa trebuie salvată Calea Ferată a Moldovei, nu inventînd optimizări, care duc la concedierea a mii de angajați”, scrie Renato Usatîi, potrivit unimedia.info.


Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

Președintele Partidului Nostru explică acumularea datoriilor salariale de patru luni ale angajaților CFM prin “incompetența guvernării și a managementului prost”.

De aceasta, este nevoie de o conducere profesionistă, care va moderniza infrastructura de cale ferată și va dezvolta CFM, precizează Renato Usatîi.

„Trebuie dezvoltat potențialul transportului de mărfuri pe calea ferată. Iar pentru a obține acest lucru, căile ferate urmează a fi electrificate în totalitate. Este nevoie de negociat un credit cu instituțiile financiare internaționale, care finanțează proieste asemănătoare în Ucraina, Azerbaidjan, Armenia, dar și în alte state. Asta își propune Partidul Nostru să facă imediat după ce preia guvernarea”, mai scrie Renato Usatîi.

La sfârșitul lunii iunie 2024, unii angajați ai Căii Ferate din Moldova abia îli primeau salariile pentru luna martie, dezvăluie ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. „Dacă cifrele arată că această Cale Ferată poate fi gestionată ipotetic cu 100 de oameni, dar la moment sunt 200, întrebarea este de ce. Statul nu poate să plătească pierderile unei companii. De ce statul în loc să facă drumuri, să reabiliteze structura feroviară, să facă școli, grădinițe, sănătate, trebuie să plătească pierderile unei companii?”, a declarat ministrul.

În luna februarie 2024, datoriile la salarii către angajații Căii Ferate din Moldova se ridicau la circa 40 de milioane de lei, potrivit ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.

La 12 februarie 2024, APP a anunțat că interimatul funcției de director al CFM, după demisia lui Oleg Tofilat, va fi preluat de către Serghei Tomșa, „actual vicedirector general, responsabil de infrastructură și tracțiune, cu experiență de peste 2 decenii în cadrul întreprinderii”.

La 29 ianuarie 2024, șeful CFM, Oleg Tofilat, a depus cerere de demisie la APP.

Câteva zile mai devreme, Federația Sindicală a Feroviarilor din R. Moldova solicita autorităților statului să găsească soluții în regim de urgență, pentru plata restanțelor la salarii angajaților Căilor Ferate, mai mulți dintre care nu și-au primit remunerarea încă din luna octombrie a anului trecut. Situația gravă din domeniu este prezentată într-o scrisoare publică, adresată președintei Maia Sandu, speakerului Parlamentului, Igor Grosu, ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu, directorului APP, Roman Cojuhari, directorului Inspectoratului de Stat al Muncii, Cătălin Țacu, și Avocatului Poporului, Ceslav Panico.

La peste o lună după demisia lui Tofilat de la CFM, Andrei Spînu declara că se aștepta că fostul șef al Întreprinderii Calea Ferată din Moldova va rămâne în funcție, pentru a soluționa problema restanțelor la salariile angajaților CFM. „Mă așteptam ca atunci când este mai greu, să rămâi și să pui umărul să depășești situația, nu să pleci”.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Ulterior, fostul șef al Căii Ferate, Oleg Tofilat, a făcut dezvăluiri despre motivele din care și-a dat demisia. Acesta susținea că în timp ce era în discuții cu băncile comerciale, ca întreprinderea să obțină un credit, „în oraș au apărut zvonuri despre înlocuirea sa cu o altă persoană”. „Vestea precum că la Calea Ferată va fi un nou director era alimentată, din câte am înțeles, de unii exponenți din conducerea țării, a declarat Tofilat”.

La începutul lunii ianuarie, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, declara că Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” are datorii „de o lună, maximum două luni la plata salariilor”. „Suntem optimiști și credem că vom avea o creștere a volumului de tranzit și de transport pe calea ferată, astfel ca angajații CFM să nu sufere și să-și primească salariile la timpul potrivit”, preciza atunci Spînu.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cât a costat Forumul Național ‘Cahul4Culture’

Cât a costat Forumul Național 'Cahul4Culture' În perioada 1-3 iulie, în municipiul Cahul a fost organizat Forumul Național „Cahul4Culture” pe tema „Rolul politicilor culturale în...

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.